Rupert Friend, distribuit ca Sergiu Celibidache tânăr, se alătură lui John Malkovich în Cravata galbenă

Cravata galbenă se va filma în România, în regia lui Serge Ioan Celebidachi (fiul dirijorului).
Nominalizat la premiile Emmy, actorul Rupert Friend îl va juca pe Sergiu Celibidache, în coproducția româno-britanică Cravata galbenă. Interpretându-l pe marele dirijor român în apogeul carierei sale, Rupert Friend, cu roluri în Homeland, Young Victoria și, recent, Anatomy of a Scandal, vine în completarea distribuției deschisă anterior de actorul John Malkovich, cel care îl joacă pe Celibidache în ultimii săi ani.

„Sunt încântat să lucrez din nou cu John, unul dintre cei mai mari actori ai noștri.
Este o onoare să împărtășesc cu el responsabilitatea de a portretiza un bărbat la fel de fascinant, complex și talentat precum Sergiu Celibidache. Sunt emoționat să aduc povestea lui pe marele ecran”, precizează Rupert Friend. Citește mai mult...
30 Septembrie 2022