Nicole Cherry, una dintre cele mai talentate tinere cântăreţe de pe piaţa muzicală din România, în vârstă de doar 14 ani, face parte din această săptămână din portofoliul de artişti al casei de discuri MediaPro Music.
„Cireşica“, aşa cum este alintată de apropiaţi, a început să cânte de la zece ani, cucerind scenele marilor festivaluri de muzică pentru copii. Vocea ei a fost auzită şi la radio, unde matinalii de la Radio ZU au numit-o „Adele de România“.
„Mulţi dintre artiştii pe care îi admir fac parte din familia MediaPro Music, aşa că mă bucur foarte tare că acum sunt şi eu alături de ei“, a spus Nicole Cherry.
Single-ul ei de debut, „Memories“, o piesă reggae, exotică, beneficiază şi de un videoclip, filmat de Alex Ceauşu, reuşind să strângă sute de mii de vizualizări pe YouTube, într-un timp foarte scurt.
După succesul înregistrat cu „Memories“, Nicole a mai lansat un single, „Yes, I can“, melodie produsă de echipa TommoProduction.
Şi această piesă este ilustrată de un videoclip de excepţie, în regia aceluiaşi Alex Ceauşu.