Dimitri, un tânăr care lucrează sub numele de artist Jahz Design, este freelancer în domeniul designului, modei și fotografiei și cutreieră lumea, în căutarea locurilor abandonate pe care le prezintă în imaginile sale.
"Mereu am fost interesat de istorie și de rămășițele arhitectonice. În 2013 mi-am dezvoltat pasiunea pentru fotografierea ruinelor. Prima mea acțiune de explorare a fost la un cimitir al navelor militare", a povestit artistul pentru Bored Panda.
"Călătoresc prin lume în căutarea unor locuri aflate în declin. Astăzi vreau să vă arăt cele mai frumoase locuri abandonate din lume", a scris Dimitri.
Bored Panda a publicat o selecție făcută de artistul francez cu cele mai interesante locuri părăsite pe care le-a vizitat. Baze militare din fosta Uniune Sovietică sau din NATO, săli de teatru, nave, biserici și azile dezafectate - astfel de locuri apar în imaginile semnate de Jahz Design pe Instagram și Facebook.
Natura se întoarce: Cele mai interesante locuri părăsite din lume
Mai există locuri pe planetă în care omul încă nu a pus piciorul. Dar și câteva din care a plecat, lăsând natura să își recapete teritoriul. Aceste locuri părăsite au frumusețea lor.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.