Pandemia declanșată de noul coronavirus ne ține în case, iar oamenii nu mai au nevoie de haine și de accesorii pe care altădată cheltuiau o grămadă de bani. Acum altele sunt prioritățile, așa că industria modei a intrat în colaps.
Efectele crizei asupra modei sunt devastatoare. Potrivit The Guardian, vânzările în acest sector vor scădea cu 30%, iar cele de pe segmentul de lux se vor prăbuși cu 40%.
Conform WWD, Arcadia Group a redus cu 50% salariile membrilor conducerii. Gigantul italian Gucci a închis preventiv șase unități de producție, iar Ralph Lauren a trimis în șomaj tehnic angajații până la 1 iunie. Designerul șef al acestei case a renunțat la salariul său pe întreg anul fiscal 2021 și la bonusurile pentru 2020, relatează Bored Panda.
Dar moda nu piere, ci doar se transformă. Oamenii sunt blocați în case, dar creativitatea, spiritul de glumă și pofta de viață sunt arme eficiente contra plictiselii, așa că tot ce le mai trebuie este o scânteie pentru a aprinde entuziasmul și imaginația celor dornici de distracție. Iar această scânteie a creat-o provocarea de a reface ținute vestimentare extravagante, pe care le vedeam doar la prezentările de modă, doar cu lucrurile pe care le are fiecare acasă.
Așa că oamenii și-au pus mintea la contribuție și s-au prins în noua provocare online, "corona fashion", combinând tot felul de lucruri pe care le-au găsit prin casă. Iată noua colecție de primăvară-vară 202, ediția de carantină!