Actrita Jennifer Aniston crede ca este atat de buna in a le oferi oamenilor sfaturi legate de viata amoroasa, incat ar fi putut ajunge un terapeut excelent, informeaza site-ul femalefirst.co.uk.
Vedeta a afirmat: "Simt ca am capacitatea de a intelege relatiile si de a vedea lucrurile foarte clar. Intotdeauna am incercat sa sprijin si sa ajut oamenii care imi sunt aproape si imi place sa cred ca le ofer sfaturi bune. Cred ca as fi putut deveni un foarte bun terapeut daca nu as fi ajuns actrita.".
Desi Jennifer se implica foarte mult in rezolvarea problemelor celor din jurul ei, si-ar dori ca jurnalistii sa nu fie atat de interesati de viata ei personala.
Actrita a fost citata de revista britanica "More" spunand: "Sunt o persoana care tine la viata sa privata si chiar daca m-am bucurat de foarte mult succes, inca simt ca am dreptul la intimitate. Cariera mea a ajuns in punctul in care am vrut sa ajung si muncesc pentru asta. As prefera ca relatiile mele personale sa nu primeasca atat de multa atentie din partea publicului si a presei, dar asta nu ma va impiedica sa ma indragostesc.".
Cea mai recenta productie cinematografica in care joaca Jennifer Aniston este "He's Just Not That Into You", in care apare alaturi de Scarlet Johansson, Ben Affleck, Jennifer Connelly si Drew Barrymore.