Holograf şi Antonia au lansat videoclipul piesei „Întoarce-te acasă“

Trupa Holograf a lansat zilele trecute un nou videoclip, alături de Antonia, pentru piesa „Întoarce-te acasă“, melodie extrasă de pe albumul “Love affair”, lansat în anul 2012 alături de

Trupa Holograf a lansat zilele trecute un nou videoclip, alături de Antonia, pentru piesa „Întoarce-te acasă“, melodie extrasă de pe albumul “Love affair”, lansat în anul 2012 alături de MediaPro Music.

Filmările videoclipului au avut loc la platoul Atlantis Film, în regia lui Florin Botea. „Am filmat o zi întreagă, iar clipul este mai mult unul de imagine. Povestea redă starea noastră din culise, înainte de un spectacol. A fost o zi plăcută, ne-am simţit foarte bine la filmări“, a spus Edi Petroşel, toboşarul trupei Holograf.

Ideea acestei colaborări inedite i-a aparţinut lui Edi Petroşel, Antonia având numai cuvinte de laudă la adresa celebrei formaţii.

„Sunt onorată să cânt alături de Holograf, sunt nişte artişti pe care îi apreciez foarte mult. De aceea, propunerea lor m-a bucurat şi am acceptat-o fără să stau pe gânduri. ‘Întoarce-te acasă’ este o piesă frumoasă de dragoste, dedicată tuturor celor care iubesc“, a afirmat artista.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod