„Hello“, cea mai recentă piesă semnată Direcția 5, are acum și videoclip

Direcția 5 a lansat duminică, la radio Europa FM, videoclipul celei mai noi melodii a formației, „Hello“. Noua piesă a celor de la Direcția 5 a fost prezentată în urmă cu două

Direcția 5 a lansat duminică, la radio Europa FM, videoclipul celei mai noi melodii a formației, „Hello“.

Noua piesă a celor de la Direcția 5 a fost prezentată în urmă cu două luni, tot la Europa FM, și este inclusă pe albumul „Zâmbetul face minuni“, care va fi lansat pe 30 octombrie, la Sala Palatului, în cadrul unui concert extraordinar Direcţia 5.

„În acest concert vom cânta piesele de pe albumul nostru cel nou, ‘Zâmbetul face minuni’.

Câteva dintre melodiile noastre vor fi însoţite pe scenă şi de imagini. Va fi muzica pe care grupul a scris-o şi a cântat-o între anii 1990 şi 2013“, a spus Marian Ionescu, membru Direcţia 5.

Regizat de către Iulian Moga, “Hello” aduce în prim plan o ipostază inedită a băieților, o poveste romantică și amuzantă. Povestea videoclipului aduce în prim plan doi tineri îndrăgostiți, fiecare dintre ei aflat în altă parte a lumii și care fac tot posibilul pentru a se întâlni.

După ce se cunosc prin intermediul unei rețele de socializare, băiatul împreuna cu prietenele fetei plănuiesc, în secret, venirea acestuia în România pentru a-și întâlni marea dragoste.

Filmările au durat peste 24 de ore și s-au desfășurat în mai multe locații din București și din afara orașului.

Vezi AICI noul videoclip Direcția 5