© Copyright:
Frumoasa Ana Donosa, „ingenua de forţă” în spectacolul Jocul din Ialta
„Ana Donosa este 'doamna mea cu căţelul'”, spune regizorul piesei, Cezar Gioca. „O actriţă extraordinară, cu care a trebuit să lucrez în prealabil destul de mult până a ajunge la a-i oferi această provocare. Mi se pare un 'emploi' perfect, o tipologie foarte specială, o ingenuă de forţă. Ea a fost 'muza' care mi-a inspirat acest proiect şi a făcut faţă cu brio provocării artistice”.
„Doamna cu căţelul”/„Jocul din Ialta” povesteşte aventura de o vară dintre un bancher, Dimitri Gurov, și o tânără, Ana Sergheievna, într-una dintre cele mai populare destinații de vacanță la Marea Neagră – Ialta. Aventura devine un act firesc, așteptat, venit să aline suferința a doi parteneri care își caută fericirea cu disperare. „Ratarea” în plan emoţional a lui Dimitri este ceea ce o atrage şi cucereşte pe fatalista Ana Sergheievna.
Fascinantul şi eluzivul „Joc de-a Ialta” din dramatizarea lui Friel este propus de către unul dintre protagonişti (Dimitri Gurov, jucat de Adrian Păduraru) ca modalitate de combatere a plictiselii – un joc al fanteziei, în care fiecare personaj inventează biografii fictive necunoscuţilor din jur. Eroii poveştii cad, însă, pradă acestui joc prin intermediul căruia ajung să-şi inventeze propriile vieţi, pierzând graniţa cu realitatea, datorită forţei şi autenticităţii trăirilor imaginate.
Legat de întrepătrunderea planurilor imaginar şi real, Ana Donosa îşi explică abordarea: „mie mi-a fost greu să reduc totul doar la imaginar. Nu am mers mult pe imaginar, ci pe ceva concret, pe o iubire care s-a întâmplat, o iubire care îţi oferă o certitudine şi care face ca viaţa să aibă să aibă sens”.
Biletele la reprezentaţia de joi, 20 noiembrie, a spectacolului Jocul din Ialta se pot cumpăra online de pe bilete.ro sau de la casa de bilete a Teatrului de pe Lipscani (strada Lipscani nr. 53).
Posteaza comentariu