Donald Trump, marcat pe viață de abuzurile tatălui său

Personalitatea lui Trump a fost modelată de tatăl său sociopat, scrie nepoata lui într-un volum exploziv. Consecințele copilăriei lui tulburate le suportă întreaga lume.

Comportamentul dur, adesea grobian, și acțiunile politice controversate fac din Donald Trump studiul perfect de caz în orice facultate de psihologie din lume. Consecințele nefaste ale faptelor și cuvintelor sale se propagă la nivel planetar, iar tulburările pe care le provoacă pe plan intern și extern se datorează, de multe ori, narcisismului, egoismului și lipsei de tact de care dă dovadă Trump.

Retorica sa denotă o structură psihologică cu mari carențe, sudată consistent în timp. Apar tot mai multe dovezi că Trump nu este așa de ieri, de azi, iar cei care îl cunosc vorbesc despre o personalitate cu probleme care s-a impus prin forță, relații și îndrăzneală - sau, mai bine zis, tupeu.

Una dintre cele mai șocante mărturii despre Trump îi aparține nepoatei sale, Mary Trump, psiholog, în vârstă de 55 de ani. Ea a lansat o carte în care susține că familia lui a creat cel mai periculos om din lume.

Trump a fost victima tatălui său care l-a crescut în teroare și l-a supus unor privațiuni ce l-au marcat pe viață, scrie Mary Trump, nepoata lui Donald Trump, în cartea intitulată sugestiv "Too Much and Never Enough: How My Family Created the Wolrd’s Most Dangerous Man" ("Prea mult și niciodată destul: Cum a creat familia mea cel mai periculos om din lume").

Mary Trump arată în volumul ei că dragostea nu însemna nimic pentru tatăl lui Donald, Fred Trump Sr, și că acesta dorea doar supunere totală, iar Donald a fost nevoit să i-o ofere.

"Monstrul lui Frankenstein"


Problemele lui Donald Trump au început când mama lui s-a îmbolnăvit, lăsându-l în dependența totală a tatălui său (Fred Sr) care îl teroriza. Mary spune că Donald a fost neglijat de tatăl alcoolic și a suportat lipsuri care l-au marcat pe viață. Ea îl descrie pe Donald Trump drept "monstrul lui Frankenstein".

Nepoata lui Trump susține că nu are nicio problemă să-l numească narcisist, așa cum l-au numit, de altfel, mulți analiști politici. Ea crede că unchiul său nu este doar un narcisist, dar întrunește și toate criteriile pentru tulburare antisocială de personalitate, una dintre cele mai grave forme ale sociopatiei.

Semnele acestei afecțiuni sunt: incapacitatea de a-și asuma responsabilitatea, nesiguranța când se află singur și implicarea în acțiuni extreme pentru a obține sprijinul celorlalți.

"Se spune că bea până la 12 cutii de Diet Coke pe zi și că doarme foarte puțin. O fi de la vreo substanță (în cazul acesta cafeina) care îi provoacă probleme de somn? Are o dietă oribilă și nu face mișcare, ceea ce contribuie și îi exacerbează alte posibile afecțiuni", îl analizează ea.



Autoarea scrie despre familia disfuncţională în care s-a format Donald Trump, dar şi despre unele momente în care Trump a avut un comportament şocant atunci când era tânăr, inclusiv faptul că a trişat la examen pentru a fi admis la o şcoală prestigioasă, Wharton School of Business de la University of Pennsylvania, şi a tratat femeile cu brutalitate.

Într-un alt capitol, Mary povestește că unchiul său i-a adresat și ei aluzii sexuale: când ea avea 39 de ani, Donald a văzut-o în costum de baie, într-o zi petrecută la reședința lui din Mar-a-Lago, iar acesta nu s-a putut abține, spunându-i: "Să dea dracu', Mary, ești dotată!".

Când "clovnul" preia puterea


Mary dezvăluie, totodată, că sora mai mare a lui Trump, Maryanne, judecătoare federală pensionată, l-a ironizat în timpul campaniei prezidențiale, numindu-l "clovn" și amintind de cele cinci falimente pe care le-a provocat. "<<Când Donald și-a anunțat candidatura la președinție, pe 16 iunie 2015, nu l-am luat în serios. N-am crezut că Donald a luat-o în serios, ci că vrea doar publicitate pentru brandul lui. Când au început să crească cifrele din sondaje, e posibil să fi primit asigurările tacite ale președintelui rus Vladimir Putin că Rusia va face tot ce va putea pentru a înclina alegerile în favoarea lui (...). E un clovn>>, mi-a zis mătușa mea în timpul uneia dintre mesele pe care le luam împreună. <<Asta n-o să se întâmple niciodată>>. Am fost de acord cu ea", scrie Mary.

Maryanne s-a enervat și atunci când Donald a început să primească fonduri de la pastori evangheliști precum Jerry Falwell Jr. Sora lui, catolică de la convertirea sa acum 50 de ani, i-a spus supărată lui Mary: "Ce naiba nu-i în regulă cu el? Singura data când Donald se duce la biserică e când sunt camerele acolo. Îți bubuie mintea. N-are niciun principiu. Niciunul!".

Dar ceea ce i-a pus capac surorii lui Donald a fost faptul că el a folosit moartea fratelui lor, Fred Jr, în scopuri politice, vorbind despre el în timpul crizei opioidelor.

Fred Jr, tatăl lui Mary, a murit în 1981, după ce s-a luptat toată viața cu dependența de alcool.

"Se folosește de memoria tatălui tău în scopuri politice, iar ăsta e un păcat, mai ales că Freddy ar fi trebuit să fie vedeta familiei", i-a zis Maryanne nepoatei sale.

Frauda de la examen


Mary scrie că Donald a ajuns la cârma afacerilor familiei și l-a surclasat pe fratele mai mare, Fred Jr, care își dorea să devină pilot, dar avea probleme cu studiile. Chiar dacă Maryanne îi făcea temele, ea nu putea da examenele în locului lui, iar aici se afla în impas. Media lui era departe de cele mai bune din clasă și se temea că nu va trece. Așa că a apelat la ajutorul unui prieten, Joe Shapiro, pe care Mary îl descrie drept "un puști deștept care avea reputația că se descurcă bine la examene". Cum pe vremea aceea nu exista controlul din zilele noastre la examene, Shapiro a luat testul în locul lui Trump, iar Donald și-a răsplătit bine amicul, susține autoarea.

În plus, Donald l-a rugat pe Fred Jr să vorbească cu James Nolan, un coleg de școală care lucra la biroul de admiteri al universității în care el dorea să studieze, ca să-l ajute cu transferul. În 1966, Donald Trump s-a transferat de la Fordham University din New York la University of Pennsylvania.

Un copil rău care va ajunge președinte


Mary scrie că personalitatea dezechilibrată a lui Trump este produsul tatălui lui abuziv, Fred Sr, "un sociopat funcțional", lipsit de empatie. "Cu cât îi chinuia mai tare pe Donald și pe Robert, cu atât Fred Sr îi respingea mai mult", susține Mary, arătând că acest comportament i-a provocat umilință și disperare lui Donald. Ea povestește că atunci când era copil, Donald îi ascundea jucăriile preferate ale lui Robert, niște camioane, și spunea că nu știe unde erau. Ultima oară când a făcut asta, Robert a avut o izbucnire isterică, iar Donald l-a amenințat că dacă nu încetează, n-o să le mai vadă niciodată. Mama lor a reacționat și a ascuns jucăriile, pedepsindu-l pe Robert pentru ceea ce făcuse Donald.



Pe coperta din spatele cărții, Mary scrie că "abuzarea unui copil este, într-un fel, ceva despre <<prea mult>> sau <<nu de ajuns>>". "Donald a trăit acest <<nu de ajuns>> prin pierderea legăturii cu mama lui într-o fază crucială a creşterii sale.
(...) Fiind abandonat de mama sa cel puţin un an şi pentru că tatăl său a eşuat în a-i acoperi necesităţile, dar şi în a-l face să se simtă în siguranţă, iubit şi apreciat, Donald a suferit niște lipsuri care l-au marcat pe viaţă. Trăsăturile care au rezultat – manifestări de narcisism, ‘bullying’, grandoare – l-au făcut în cele din urmă pe bunicul meu să observe, dar nu într-un mod în care să îmbunătăţească situaţia după ororile dinainte"
, explică ea.

Mama lui Donald, Mary, s-a îmbolnăvit și a suportat o operație de histerectomie. Donald şi fraţii săi au depins de tatăl lor, Fred Trump, care a murit în 1999. Nepoata lui Donald Trump îl descrie pe Fred Trump ca sociopat şi a notat că acesta avea aceleași tendințe de bullying, antisemitism, rasism, misoginism şi xenofobie, de care a fost acuzat şi Donald Trump.

"Mama lui Donald s-a îmbolnăvit când el avea doi ani și jumătate, privându-l brusc de principala sursă de liniște și de contact uman. Tatăl lui, Red, a devenit singurul părinte disponibil. Dar Fred era convins că nu-i treaba lui să crească copii și-și vedea de jobul lui de 12 ore pe zi, șase zile din șapte, la Trump Management, în timp ce copiii lui erau singuri", scrie Mary.

"De la început, egoismul lui Fred a depășit toate prioritățile, iar grija pentru copii a reflectat doar nevoile lui, nu pe ale lor (...). Dragostea nu însemna nimic pentru Fred; el dorea supunere, asta era tot. Nu a empatizat cu problemele lui Donald, așa că temerile și dorințele acestuia au rămas nerezolvate. Donald a început să se teamă că dacă îi cerea atenție ar fi stârnit furia tatălui său sau indiferența atunci când el era vulnerabil", explică autoarea volumului.

"Acel Fred care ar fi devenit sursa primară a consolării lui Donald când de fapt mai mult a fost o sursă de teamă sau de respingere l-a pus pe Donald într-o situație intolerabilă: dependența totală de cineva care îl teroriza. Donald a suferit privațiuni care l-au marcat pe viață"
, afirmă ea.

Înșelăciunea, un mod de viață în familia Trump


Mary Trump și-a petrecut cea mai mare parte a tinereții în casa bunicilor ei din Queens, New York, și a jucat un rol important în familia sa "toxică", notează Daily Mail.



Potrivit cotidianului britanic, cartea dezvăluie faptul că ea a fost sursa primară a anchetei realizate de The New York Times, distinsă cu premiul Pulitzer, despre istoricul fiscal al lui Donald Trump. Investigația publicată în octombrie 2018 a descoperit că Donald Trump a primit peste 400 de milioane de dolari la valoarea actuală din imperiul imobiliar al tatălui său și a folosit diverse scheme financiare pentru a ocoli nivelul obișnuit al taxelor și impozitelor, dezvăluire care i-a distrus lui Donald Trump imaginea de "om de afaceri care a reușit prin mijloace proprii".

În luna iunie 2020, un judecător a respins interzicerea publicării cărţii semnate de Mary Trump. Fratele lui, Robert S. Trump, a acuzat-o pe Mary de încălcarea unui acord de confidenţialitate în legătură cu moştenirea lui Fred Trump. Acesta a depus o sesizare la un tribunal din New York pentru a împiedica publicarea, însă instanța şi-a declinat competenţa în soluţionarea acestei spețe.

Citește și: Donald Trump, încă o gafă. Și-a lăsat soția în ploaie


Editura Simon & Schuster a dezvăluit, înainte de lansarea cărții, câteva detalii din volum, inclusiv faptul că în familia Trump "valoarea financiară este aceeași cu cea umană; oamenii sunt evaluați în termeni financiari". Totodată, în familia Trump este apreciat instinctul de ucigaș, în timp ce calități precum empatia, bunăvoința și priceperea sunt respinse. Mary mai scrie că membrii familiei Trump descurajează asumarea răspunderii pentru greșelile comise, iar "înșelăciunea este un mod de viață".

Mary a acuzat anterior familia Trump că a profitat de incapacitatea mentală a tatălui ei, Fred Sr, scoțând-o pe ea, dar și pe fratele ei, Fred Trump III, din testamentul acestuia.


Foto: Hepta, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.