Día de los Muertos, Halloween în stil mexican: 15 imagini spectaculoase de la parada morților

Mexicanii se pregătesc pentru Día de los Muertos, o sărbătoare spectaculoasă și plină de culoare care eclipsează Halloween-ul occidental.

Una dintre cele mai importante sărbătorile din Mexic, Día de los Muertos sau Ziua Morţilor, are loc în fiecare an pe 2 noiembrie. Este o celebrare a vieții și îi onorează pe cei plecaţi dintre noi, prin muzică şi veselie.

De Ziua Morţilor, familiile se adună în jurul mormintelor şi a unor altare special construite, ca să se roage şi să lase ofrande rudelor si prietenilor decedaţi. Tradiţia spune că, în aceste zile, morţii revin printre cei vii, iar jertfele sunt o modalitate prin care li se spune "bine aţi venit printre noi".

Rudele oferă "pan de muerto" (pâinea morţilor), "mezcal" (băutură alcoolică din agave) şi "calaveras" (cranii de zahăr), precum şi fructe – pentru a le astâmpăra foamea morţilor, apă – pentru a le potoli setea, şi lumânări aprinse pentru fiecare suflet amintit.

Parada morților, inspirată de James Bond

Alături de momentele solemne, Ziua Morţilor este, de asemenea, sărbătorită cu o serie de parade, festivaluri şi petreceri.

Duminică a fost organizată în capitala Ciudad de Mexico Ziua Internațională a Paradei Morților.

Ideea paradei, ajunsă la a patra ediție, s-a născut din scenariul filmului "Spectre", din seria James Bond. Și de această dată, imaginația participanților care s-au întrecut în a crea cele mai atrăgătoare costume și cel mai spectaculoase machiaje, precum și multitudinea de culori, au dat un farmec aparte acestui eveniment.

De Ziua Morților, oamenii se îmbracă în costume care o evocă pe La Calavera Catrina: gravura unui schelet de sex feminin (soţia zeului lumii de dincolo) care a devenit, de-a lungul timpului, sinonimă cu această sărbătoare.

Parcurile şi pieţele oraşelor din Mexic sunt pline de spectacole în aer liber, piese de teatru, muzică şi dans. Ziua Morţilor este o sărbătoare atât a continuităţii, cât şi a schimbării.

Sărbătoare mexicană de origine prehispanică, Ziua Morţilor cinsteşte memoria celor dispăruţi. Originile acesteia sunt anterioare sosirii europenilor în Mexic, existând dovezi ale ceremoniilor la civilizaţiile mexica, maya, purépecha, náhuatl şi totonaca.

La venirea în America, în secolul al XVI-lea, spaniolii au adus propriile sărbători în care erau comemoraţi morţii, iar în urma contopirii dintre culturile americană şi europeană s-a creat un sincretism care a amestecat religiile celor două continente, facând astfel să coincidă sărbătorile catolice Ziua tuturor Sfinţilor şi tuturor Sufletelor cu sărbătoarea similară mezoamericană, dând naştere astfel la Ziua Morţilor.

Día de los Muertos: Amintiri despre cei morți


Pentru a sărbători Ziua Morţilor, se creează, în camera cea mai importantă a casei, un altar în onoarea morţilor familiei.

Această tradiţie are la bază credinţa că sufletele morţilor se întorc în lumea celor vii pentru a trăi alături de familiile lor timp de două zile. Pentru a ridica un altar se folosesc o masă şi cutii de lemn sau carton, având de obicei de la 3 la 7 niveluri, reprezentând straturile existenţei după tradiţia catolică, se arată pe site-ul Muzeului Țăranului Român.

Sărbătoarea începe în momentul în care o rudă aprinde lumânările altarului rostind numele morţilor, apoi se roagă pentru ca sufletele să ajungă cu bine.

Rudele iau loc şi consumă alimentele pregătite pentru această ocazie, ascultă muzica pe care rudele decedate o ascultau cât erau în viaţă, vorbesc despre noutăţile din familie, amintindu-şi momente frumoase legate de cei morţi şi cer pentru ei odihna veşnică.

Sărbătoarea este o reîntâlnire, deşi scurtă, fericită, cu promisiunea de a-i întâlni dincolo, când va veni momentul.
La sfârşit, se sting lumânările, oamenii îşi iau rămas bun de la sufletele celor dispăruți, urându-le drum bun pentru întoarcerea în lumea morţilor şi rugându-i să revină în anul următor.

Pe 7 noiembrie 2003, UNESCO a declarat festivalul indigen Ziua Morţilor din Mexic "Capodopera a Patrimoniului Oral şi Intangibil al Umanităţii".

Această titulatură a fost acordată pentru că este "una dintre reprezentările cele mai relevante ale patrimoniului viu din Mexic şi din lume, şi ca una dintre expresiile culturale cele mai vechi şi de cea mai mare forţă în cadrul grupurilor indigene ale ţării".

"Această întâlnire anuală între persoanele care sărbătoresc şi strămoşi, relevă o funcţie socială care atribuie individului un loc în cadrul grupului şi contribuie la afirmarea identităţii", a transmis UNESCO.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.