Cum călătorește familia regală britanică: 7 reguli neobișnuite pe care le respectă întotdeauna

Fiecare călătorie, oricât de scurtă, a membrilor familiei regale britanice e pregătită în detaliu, din timp, și necesită respectarea unor reguli stricte și neobișnuite.

Protocolul casei regale a Marii Britanii include prevederi foarte clare pentru călătoriile în țară și în străinătate. Acestea vizează toate detaliile importante, de la bagaje, mâncare, lucruri pe care membrii familiei trebuie să le ia cu ei, timpul petrecut la un eveniment și multe altele.

Unele dintre aceste reguli pot părea bizare, dar motivele care stau la baza lor sunt evidente și logice.

Bright Side dezvăluie câteva dintre cele mai neobișnuite și mai importante reguli pe care membrii familiei regale britanice trebuie să le respecte atunci când călătoresc.

1. Călătoriile trebuie să fie cât mai scurte

Prinții, ducesele și chiar Regina Elisabeta a II-a pot doar să viseze la călătorii lungi în străinătate, presărate cu momente de relaxare, excursii și plimbări în voie. Deși își permit să viziteze orice colț al planetei, 99% din călătoriile pe care membrii familiei regale le fac sunt vizite oficile, vizite de lucru sau călătorii în scopuri caritabile. Timpul este împărțit exact, la minut, astfel încât ei știu dinainte momentul exact în care trebuie să plece de la un eveniment și să urce în mașină. În vizitele și turneele oficiale, membrii familiei regale britanice au la dispoziție doar 40 de minute pentru a admira cele mai importante atracții mondiale.

2. Trebuie să aibă ținute identice în bagaje

Angela Kelly, asistenta personală și stilista reginei, pune mereu în bagaje două ținute identice pentru călătoriile suveranei Marii Britanii. Regina trebuie să arate tot timpul impecabil, iar în cazul unei urgențe, trebuie să se poată schimba repede înainte de a observa cineva. Ținutele reginei nu trebuie să aibă nici cea mai mică pată, gaură sau zgârieturi.

3. Oriunde călătoresc, trebuie să aibă o rezervă de sânge

Conform protocolului regal, fiecare membru al casei regale britanice trebuie să aibă o rezervă cu propriul sânge atunci când se află într-o călătorie. În plus, din delegație trebuie să facă parte cel puțin un medic care poate face transfuzia de sânge în caz de accident, atentat sau altă urgență. Din acest motiv, un medic personal călătorește întotdeauna cu membrii familiei regale.

4. Trebuie să aibă mereu ținute negre în bagaj

Membrii familiei regale au mereu un costum negru în bagaje atunci când călătoresc - nu pentru ocaziile oficiale, ci pentru eventualitatea nedorită în care una dintre rudele sau prietenii lor apropiați încetează din viață în timp ce membrii casei regale se află în străinătate. Astfel, la întoarcerea în țară, aceștia vor fi îmbrăcați corespunzător. Această regulă a fost introdusă după ce tatăl Reginei Elisabeta a II-a a murit în 1952, în timp ce ea se afla în Africa. La revenirea în Anglia, Elisabeta a trebuit să aștepte în avion până când i-a fost adusă o ținută de doliu.

5. Sunt mereu însoțiți de o suită de asistenți

Oriunde merg, membrii familiei regale sunt însoțiți de un grup numeros de asistenți. Secretare, stiliști, bodyguarzi, bone, medici și mulți alți angajați - oricine poate fi de ajutor în timpul călătoriei merge obligatoriu cu familia regală în interes de serviciu. Regina are 34 de asistenți, iar Ducii de Cambridge au la dispoziție în jur de 10 angajați. Înainte de a renunța la îndatoririle regale, Harry și Meghan Markle erau însoțiți doar de câțiva interpreți și de un stilist personal.

6. Trebuie să știe cum să salute oamenii în orice limbă

Ca reprezentanți ai monarhiei britanice, membrii familiei trebuie să învețe cum să salute oamenii în limba pe care o vorbește fiecare. De asemenea, trebuie să arate că pot respecta regulile de etichetă din țara în care se deplasează, așa că asistenții lor îi instruiesc temeinic cu privire la protocolul pe care îl vor urma la sosire. În plus, membrii familiei regale sunt mereu însoțiți de interpreți (vorbitori nativi ai limbii din țara în care are loc deplasarea) pentru a evita orice pauză în discuții și pentru a primi și oferi imediat răspunsuri la întrebări.

7. Ceapa și fructele de mare sunt interzise la masă

Angajații casei regale stabilesc din timp cu omologii lor din străinătate meniul servit în cadrul dineelor oficiale. Este interzisă folosirea cepei, a unei cantități mari de condimente, a fructelor de mare sau a altor alimente, pentru menținerea respirației proaspete și evitarea unor tulburări digestive. Regina își păstrează secrete preferințele culinare, întrucât consideră că dacă le-ar spune tuturor, i s-ar servi mereu același meniu.