Crush şi Alexandra Ungureanu au lansat videoclipul piesei „Nu am aripi“

Crush şi Alexandra Ungureanu au lansat, miercuri seară, videoclipul piesei „Nu am aripi“, semnat de regizorul, artistul şi cântăreţul român de origine nigeriană Anthony Icuagu. În

Crush şi Alexandra Ungureanu au lansat, miercuri seară, videoclipul piesei „Nu am aripi“, semnat de regizorul, artistul şi cântăreţul român de origine nigeriană Anthony Icuagu.

În pofida titlului melodiei, în videoclip o puteţi vedea pe Alexandra purtând aripi albe, diafane, impresionante. Ea trăieşte o poveste de dragoste desfăşurată în dimensiuni conceptuale - profunzimea sentimentelor este nesfârşită, motiv pentru care orice încercare de a o transpune în culoare sau detaliu eşuează.

Astfel, regizorul a ales să apeleze la esenţializare, folosind accente statice în mişcare şi electrice pe fond neutru în culoare.

„Ne-am bucurat de efortul unei echipe foarte frumoase, alături de care am colaborat perfect şi cu care ne-am înţeles minunat. M-a fascinat scenariul şi am intrat destul de uşor în pielea personajului feminin, a cărui poveste de dragoste nu are neapărat un final fericit, dar care, totuşi, nu ne face să ne pierdem încrederea în dragoste. Ca imagine, am intruchipat mai multe ipostaze ale feminităţii: sunt puternică, sunt inocentă, iar, în cele din urmă, mă întorc la naturaleţe“, a spus Alexandra Ungureanu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod