După ce a strâns peste 5 milioane de vizualizări pe YouTube, piesa „Dă-te-n dragostea mea“, cântată de Connect-R, are acum şi videoclip.
Producţia aparţine „Vision Production“, adică Richard şi Claudiu Stan, cei doi fraţi care au realizat şi clipurile pentru piesa „Vedeta mea“. „Din dragoste pentru persoana iubită suport cu pieptul în faţă toate situaţiile grele în care ea mă pune, bineînţeles, din gelozie“, a spus Connect-R.
Artistul spune că aceasta nu este numai o mărturisire cu privire la sacrificiile pe care e pregătit să le facă pentru iubire, ci şi sinopsisul celui mai recent videoclip al său.