Cele mai frumoase zece filme fantastice recente

După cutremurătorul Gomorra, Matteo Garrone schimbă radical registrul propunând spectatorilor o imersiune în fantastic cu The Tale of Tales, aflat în competiția pentru Palme d'Or 2015. Trei basme se împletesc, într-o jonglare cu grotescul, bizareria și elementele horror, iar John C Reilly, Salma Hayek, Vincent Cassel, Toby Jones joacă rolurile principale. Mai exact, Salma Hayek devorează inima unui monstru marin, Toby Jones crește un purice gigantic și-și mărită fiica cu un căpcăun, iar Vincent Cassel se îndrăgostește de „muma pădurii”.

Inspirat de basmele lui Giambattista Basile, filmul Tale of Tales al lui Matteo Garrone împletește povestea Reginei Longtrellis (Salma Hayek), care își sacrifică soțul (John C. Reilly),  cu povestea a două surori misterioase care provoacă pasiunea Regelui din Strongcliff (Vincent Cassel), și cu cea a regelui din Highhills  (Toby Jones), obsedat de un purice gigant, pe care îl adoptă, neglijându-și propria fiică.

Filmul The Tale of Tales aduce la viață culegerea de povești cu titlu omonim a lui Giambattista Basile,  cea mai veche, mai bogată și mai realizată dintre cărțile cu basme populare italiene. Tale of Tales de Giambattista Basile a inspirat Fraţii Grimm două secole mai târziu, pentru unele dintre operele lor cele mai cunoscute, inclusiv Cenuşăreasa, Motanul încălțat, Frumoasa Adormită și Hansel și Gretel. Prin gustul său pentru fantezie, opera lui Basile, cu aspectele comice și sentimentale și tuşe frecvente de groază, este cu mai multe secole înaintea unor autori precum Hans Christian Andersen, J.R.R. Tolkien sau
chiar saga Harry Potter.

Tărâmul Visurilor vă invită să cunoaşteţi prin ochii unei fetițe de şase ani lumea fascinantă a unei comunităţi izolate, inspirată de zona Loisianei după uraganul Katrina. Tărâmul visurilor/Beasts of the Southern Wild este povestea lui Hushpuppy, o fetiţă de şase ani care locuieşte într-o comunitate izolată, separată de civilizaţie printr-un baraj. Hushpuppy trăieşte doar cu tatăl său, Wink, şi vede lumea ca un puzzle imens, format din bucăţi care se potrivesc perfect. Atunci când o furtună dezlanţuită ameninţă comunitatea în care trăieşte, iar tatăl ei se îmbolnăveşte subit, Hushppupy simte cum ordinea naturală a tot ceea ce iubeşte se destramă în jurul ei. Mica eroină încearcă din răsputeri să restabilească ordinea în oraşul care se scufundă, să-l ajute pe Wink şi să supravieţuiască unei catastrofe de proporţii epice.  Actorii principali, Quvenzhané Wallis (Hushpuppy) şi Wink (Dwight Henry) au fost aleşi special pentru acest film, ei fiind amatori, cu vieţi obişnuite, până să ajungă pe covorul roşu la Oscar. Nu rataţi aventurile care i-au adus lui Quvenzhané Wallis, la vârsta de 9 ani, o nominalizare la Oscar şi regizorului Benh Zeitlin aflat la debut trei nominalizări la Oscar – film, regie, scenariu adaptat, iar la Cannes premiul FIPRESCI (premiul criticii) şi trofeul de debut Camera D’Or.

Regizorul Joe Wright se inspiră din celebrul roman al lui J.M. Barrie, dar îi reinventează micului Peter Pan biografia. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, băiatul este răpit de pirați și dus în Neverland, unde va descoperi curând că destinul său este să salveze întregul tărâm fermecat de planurile malefice ale piratului Barbă Neagră (Hugh
Jackman).

Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri e o explozia de culoare, în care eclectismul costumelor, alegerilor scenografice şi de machiaj ne intrigă (piraţii, de exemplu, sunt o adunătură bizară de personaje cu coifuri de viking, de vedete rock şi alte ciudăţenii, iar prinţesa Tiger Lily are machiaj de teatru kabuki), dar şi alegerile muzicale, însă ritmul e alert, miza de ordin emoţional (Pan îşi caută mama în Ţara de Nicăieri, dar şi Zânele trebuie salvate), scenele de luptă au elaborate coregrafii pe catarge, nemaivorbind de actori care fac atât de ataşante personajele.

Filmul reușește să fie mai mult decât o poveste pentru iubitorii de zâne: ba chiar un Peter Pan copil (Levi Miller) declară la un moment dat, cu sobrietate: „Nu cred în poveștile de adormit copiii”. Dacă unele lucruri, precum corăbiile zburătoare, sunt inevitabile, iată că acest film alocă mai puțin spațiu părții cu zâne, așa încât Pan e aventură pură pentru copii combinată cu un film din seria Indiana Jones, în care tânărului Hook (Garrett Hedlund) îi lipsește doar biciul (pălăria, charisma şi costumul îl trădează). În plus, partea cu fuga din minele lui Barbă Neagră și apoi descoperirea tribului de băștinași ai lui Tiger Lily (Rooney Mara), și zborul pe o pasăre preistorică trimit destul de mult la Avatar.

Cred că cei mai mici dintre spectatori se vor putea recunoaşte în micul Peter Pan, fermecător și inconștient de puterile lui. Și cred că asta e cheia filmului. Un Peter Pan venit nu din basm, ci dintr-un copil obișnuit. Iar adulții vor rămâne în inimă cu acest Peter Pan mult timp după genericul de final.

The Fall/Legende pentru viaţă este povestea unei fetiţe în vârstă de 5 ani, pe nume Alexandria, provenită dintr-o familie săraca din Romania, care suferă un accident în timp ce mergea împreună cu mama sa la muncile câmpului, astfel încât ajunge în spital. Acolo îl întâlneşte pe tânărul Roy Walker, un cascador.

Între cei doi suferinzi se leagă o strânsă prietenie, bărbatul plin de imaginaţie povestindu-i în fiecare zi fetiţei câte o istorie cu talc, pe de-o parte cu scopul de a o ajuta pe Alexandra să uite de durerea fizică,iar pe de altă parte cu scopul de a o determina pe aceasta să îi procure de la farmacia spitalului o sticluţă cu pastile de morfină, cu care să încerce din nou să se sinucidă.

Protagonista filmului este Catinca Untaru, primul actor copil român ajuns star într-o producţie hollywoodiană de succes. Filmul se derulează, în mare parte, pe tărâmul poveştilor cu decoruri şi personaje de poveste dar spre final, acţiunea poveştii emigrează spre realitate, fiecărui personaj din poveste regăsindu-i-se un corespondent în personajele ce se perindă prin incinta spitalului, pacienţi, doctori sau asistente.

Iată o poveste pentru adulți, o dramă cu rădăcini în contextul războiului, brodată cu elemente de poveste și de mit, o dovadă a puterii imaginației. O poveste gotică pe fundalul represiunii franchiste post-razboi... O poveste fără vârstă despre bine și rau, despre curaj și sacrificiu, despre dragoste și pierderi...Film câștigător a trei premii Oscar și a șapte premii Goya, Labirintul lui Pan s-a copt timp de aproape 20 de ani în mintea lui Guillermo Del Toro. Regizorul spaniol dorea să faca un film despre revoluția spaniolă și despre istorie, prin povestea unei femei.

Suntem în anul 1944. Tanara Ofelia (Ivana Baquero) este fortata sa se mute in casa noului tata, acum ca mama sa (Ariadna Gil) trebuie sa nasca. Ea isi uraste noua viata si noul tata, tiranicul capitan Vidal (Sergi Lopez). Acesta vrea să anihileze mișcarea de partizani care refuză să asculte de regimul fascist. Ofelia si-a gasit un aliat în Mercedes (Maribel Verdu), servitoarea, care îi ajută în secret pe rebeli. Fata descoperă un labirint lângă casă, și acolo îl întâlnește pe
grotescul personaj care pazește locul, pe Pan (Doug Jones), dar și pe Omul-Palid.

Precum în toate celellate filme ale lui Del Toro, referintele de baza provin mai putin din filmele care l-au impresionat, cât din literatură și din pictură. „Am fost dintodeauna foarte influențat de pictorul spaniol Goya. Mai cu seamă de așa-numitele sale 'picturi negre', pentru mine cele mai impresionante. De exemplu tabloul în care Saturn își devora fiul, a fost una dintre principalele mele inspiratii pentru personajul Omului Palid, unul dintre personajele principale ale filmului. lumea reala intr-un fel, si cea imaginara in alt fel. Prima trebuia sa fie rece, chiar glaciala, in timp ce cea imaginara sa fie mult mai calda, mult mai vie din punct de vedere estetic."

Cronicile Casterilor: a 16-a lună, primul bestseller din seria scrisă de Kami Garcia și de Margaret Stohl,  și-a câștigat popularitatea în lumea întreagă, după care a devenit film, cu Alden Ehrenreich (noul Han Solo din Star Wars) și Alice Englert (fiica regizoarei Jane Campion) protagoniști. În centrul narațiunii se află Ethan, un elev în ultimul an de liceu, care vrea să scape de viața monotonă din micul oraș, și Lena, membră a clanului de vrăjitori, cu puteri supranaturale. Ea tânjește să se elibereze de blestemul familiei care se va abate asupra ei la împlinirea vârstei de 16 ani, când va înfrunta Revendicarea și va fi aleasă fie de Forțele Întunericului, fie de Forțele Luminii.

Atracția universală a poveștii nu rezidă în simpla întrebare „poate iubirea să învingă orice?” ci, mai degrabă, în întrebarea „avem sau nu posibilitatea de a ne alege liberi destinul?” Exact această dilemă l-a atras pe scenaristul nominalizat la Oscar, Richard LaGravenese, care nu s-a mulțumit să adapteze cartea, ci a și regizat filmul. El spune: „Îmi plac mitologiile, iar universul ascuns în acest orășel era foarte bogat. Dar cel mai mult m-a intrigat ideea fundamentală a cărții, aventura inițiatică pe care Kami și Margaret au povestit-o atât de bine. Cum se va cunoaște pe sine o tânără fată, pe punctul de a fi revendicată? Același lucru trebuie să-l facă și tânărul care îndrăznește să lupte pentru ea. Mi s-a părut o idee grozavă, universal valabilă, pentru că toți trebuie să ne asumăm ceea ce suntem, să ne revendicăm ca indivizi, independenți de circumstanțele ereditare.”

Producătorul Erwin Stoff adaugă: „În fond, filmul vorbește despre experiența universală a maturizării: capacitatea cuiva foarte tânăr de a decide că nu e obligat să accepte rolul predestinat, ci are oportunitatea și dreptul de a alege calea care i se potrivește cel mai bine.”

Filmul Animale fantastice şi unde le poţi găsi pornește de la o valiză ce ascunde o faună exotică, o adevărată paradă de creaturi ce îi va bucura pe cei mai mici/tineri dintre spectatori și continuă cu investigarea unei prezențe magice întunecate în orașul New York al anilor 1920.

Deși plasat cu decenii înaintea acțiunii din Harry Potter, protagonistul nu este atât de diferit: un tânăr puțin stângaci, însă cu o inimă mare, inteligent și cu stofă de erou, care va combate prin aceleași mijloace vrăjitorești implacabilele forțe ale răului.

Totuși, este primul film Harry Potter plasat într-un mediu urban: până acum, protagonistul evolua undeva în preajma școlii Hogwarts, unde totul invita la magie. De data asta, protagonistul este în mijlocul halucinantului New York al anilor 1920: acei „Roaring twenties”, cu mașini de epocă, femei în ținută „flapper” și cu gangsteri (vrăjitori plus creaturi fantastice) pregătindu-se de afacerile ilegale cu alcool din perioada Prohibiției. Iar filmul aduce prima oară lupta între bine și rău (pentru că baghetele magice se vor încinge și de data asta) într-un context urban, în care scenele de distrugere le concurează cu succes pe cele din filmele cu supereroi.

Altfel rețeta este aplicată destul de consecvent: răul stă la pândă și, ca de obicei, este carismatic, deși - de data asta - scenele care înfățișează forțele malefice nu sunt doar spectaculoase, ci reușesc să frizeze prin acumulările de tensiune genul horror. De altfel, filmul are câteva locuri comune cu genul horror (copii posedați) pe care nu le-am mai văzut în seria Harry Potter.

Cu povești de dragoste și plasat în altă parte decât între zidurile unei școli britanice (fie ea și de magie), noul Fantastic Beasts and Where to Find Them reușește să se adreseze unui public mai larg decât seria Harry Potter.

Cine l-ar putea uita vreodată pe blănosul dragon alb Falkor și a lui călătorie în ținutul Fantasia împreună cu micuțul Atreyu? Nostalgicii filmului Poveste fără sfârșit din 1984 pot găsi pe marile ecrane o variantă ușor modificată a lui Falkor în filmul Pete și dragonul. Elliott, dragonul lui Pete, are personalitatea unui cățel (Falkor semăna cu unul), îi salvează viața băiețelului de 4 ani rămas singur pe lume și este protectorul lui.

Dar dacă filmul Poveste fără sfârșit era plasat într-un context fantasy, Pete și dragonul am putea spune că este un film despre găsirea magiei într-o lume care nu mai crede în ea. Plasat în realitatea contemporană, povestea e a descoperirii în pădurile din Pacificul de Nord-Est a unui dragon, în carne și oase. Dincolo de realismul magic, filmul se centrează și pe frumoasa prietenie dintre giganta creatură verde și băiețel. Miza filmului nu depășește însă acest nivel. În Pete și dragonul, nu mai e niciun tărâm de salvat, nici măcar seculara pădure unde viețuiește dragonul Elliott de la defrișare... Aventura de care se vorbește în prolog practic nu e susținută de scenariști, nu există.

Dar copiii vor învâța câteva lucruri despre prietenie iar părinții nostalgici vor rememora poate relația dintre Falkor și Atreyu urmărindu-i pe Pete și Elliott. Realizarea CG a dragonului îi va captiva pe spectatorii mai mari, realizatorii acordând o atenție deosebită mimicii aproape umane a dragonului.

Câştigător al Grand Prix-ului la Cannes 2014, filmul La Maraviglia este un basm contemporan. Includerea în această listă, poate vă va surprinde, însă stropulde magie care inundă producția ne-a făcut să „riscăm” și să o includem alături de alte filme fantastice minunate. Filmul italian Le Meraviglie este despre o vară din viaţa austeră, dar totuşi frumoasă, a unei familii de apicultori. Producția o are în rol principal pe debutanta Maria Alexandra Lungu. Inocenţa copilăriei, magia şi frumuseţea ei sunt atât de mişcător surprinse de către regizoarea  Alice Rohrwacher! Prin contrast, protagonista este - deşi în vârstă de 14 ani - un adult, credibil redat de româncă. Este mâna dreaptă a tatălui ei, stăpânul nebun şi despotic al acestui regat: munceşte de dimineaţă până seara, are grijă de surorile mai mici, cu severitate şi abnegaţie. În plus, regulile impuse de tată, sunt sfinte. Dar, dincolo de această aparenţă, Gelsomina (Lungu) e înconjurată de magie - este îmblânzitoare
de albine. Magia este dată şi de jocurile copiilor, întâlnirea cu un fel de zână contemporană - Monica Belluci, şi de peisajul idilic ce înconjoară ferma dărăpănată în care locuieşte familia. Monica Belluci este în film o apariţie feerică , în rol de prezentatoare a unui concurs televizat, Le pays des Merveilles, ce promite să readucă
la viaţă tradiţiile.

Cu siguranţă Stardust va plăcea spectatorilor iubitori de poveşti cu zane şi cu troli, cu inorogi şi cu vrăjitoare, cu eroi care salvează personaje feminine şi cu castele pe nori. Pentru că tocmai despre asta e vorba în Stardust. Povestea lui Neil Gaiman, un scriitor care abordează post-Tolkien un subiect asemănător ( după ce romanele sale Zeii americani sau Băieţii
lui Anansi au cu totul alte teme), publicată în 1998, inspiră filmul lui Matthew Vaughn.Povestea se desfăşoară între două lumi: cea reală, în Anglia victoriană de sfârşit de secol XIX, şi în lumea fantastică a Ţării Zânelor, un loc de poveste, cu alte noţiuni pentru spaţiu şi timp. Cele două locuri, totuşi, vor comunica în momentele-cheie.

În satul Wall, undeva în Anglia , tânărul Tristran Thorn (Charlie Cox) se îndrăgosteşte de frumoasă Victoria (Sienna Miller), căreia îi promite, că un adevărat îndrăgostit, o stea căzătoare de pe cer. Ceea ce însă face specială promisiunea e călătoria lui Tristran în Ţară Zânelor, care - deşi învecinată satului e de fapt o lume de basm, ieşită din spaţiu şi timp. Dorinţa să este de a aduce steaua căzută din cer, că semn de preţuire pentru iubita să din lumea oamenilor, fără a-şi da seama că fiinţă celestă devine o tânăra blondă adorabilă (Claire Danes).