Sex and the City (2008)
Serialul Totul despre sex a debutat în 1998 la HBO și a rulat timp de șase stagiuni până la încheierea sa în anul 2004. Pe timpul difuzării sale, serialul a câștigat 50 nominalizări Emmy, câștigând șapte dintre aceste premii, inclusiv pentru meritele actoricești ale actrițelor Sarah Jessica Parker și Cynthia Nixon. Serialul a mai câștigat 2 premii Screen Actors Guild pentru toată echipa unui serial de comedie și a fost nominalizat la 24 de premii Golden Globe, obținând opt dintre ele, inclusiv pe cel pentru cel mai bun serial de televiziune – muzical sau comedie, și premii de interpretare pentru Parker și Kim Cattrall
În timp ce odiseea lui Carrie şi a prietenelor ei delectau publicul îndragostit de Totul despre sex, stilul unic de îmbracaminte al personajelor îi ţinea pe telespectatori la curent, săptămână de săptămână, cu hainele la modă, iar ei urmăreau avizi garderoba pe care o arborau fetele, creată de designerul Patricia Field.
Creațiile lui Field includ peste optzeci de costume numai pentru Sarah Jessica Parker, după cum spune producătorul John Melfi. “si dacă spui 80 de costume, atunci te gândești și la accesoriile, pantofii și bijuteriile de milioane de dolari care trebuie asortate cu ele,” spune el. Pentru Patricia Field era important să creeze niște ținute care să dureze peste ani. “Nu se pune problema să fie valabile în contextul modei de anul viitor, sau în sezonul următor. E important ca filmul să fie valabil din acest punct de vedere și peste 20 de ani,” spune ea. “Voiam să arate nemaipomenit”.
Posteaza comentariu