Cea mai îngustă casă din Londra: Are mai puțin de doi metri lățime și se vinde cu 1,3 milioane de dolari

Cea mai îngustă locuință din capitala Angliei, cu o lățime de numai 1,65 metri în anumite zone, și-a dublat valoarea în zece ani.

Locuința din cartierul londonez Shepherd's Bush a fost în anii '90 casa fotografului Juergen Teller, apoi a fost transformată într-un magazin de pălării organizat pe cinci etaje.

Casa se învecinează la parter cu un salon de manichiură și o pizzerie și găzduiește și acum la parter un mic magazin care are în vitrină o lampă în formă de pălărie.

Imobilul a fost cumpărat în 2009 cu 700.000 de dolari de un avocat. Acesta vrea să o vândă după ce aproape și-a dublat valoarea în nouă ani, relatează Daily Mail.



Cu o fațadă vopsită în albastru, casa are o suprafață totală de 96,06 metri pătrați dispusă pe cinci etaje, cu două dormitoare, o terasă, o baie și o bucătărie. Deși este foarte îngustă, această locuință surprinde pe oricine cu interiorul perfect structurat și organizat la maximum, fiecare centimetru fiind bine exploatat.

La parter se află un hol cu bucătăria ce dă spre zona în care se servește masa, apoi spre grădină. Chiar dacă bucătăria are doar 1,65 metri lățime, lungimea de 7,31 metri compensează spațiul strâmt.



O scară interioară în formă de spirală duce spre primul etaj care include un dormitor și un mic birou.

La capătul acestui etaj se află o terasă cu vedere spre vestul Londrei.

Citește și: Vila plutitoare, refugiul perfect pentru cei care nu-și doresc vecini


La etajul doi se află o baie și un duș, iar de aici se poate ajunge la dormitorul principal.

"Cu o lățime pornind de la 1,65 metri și organizată pe cinci etaje, această casă uimitoare oferă dotări flexibile. Unii ar putea îngrijora că s-ar înghesui într-o casă de 1,65 metri, dar, surprinzător, acesta este un spațiu care funcționează la fel ca un iaht de lux", se arată în descrierea făcută de agenția imobiliară.


Foto: Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod