Horia Brenciu şi-a petrecut patru zile din săptămâna trecută la Sala Palatului, acolo unde a susţinut spectacolele intitulate „Fac ce-mi spune inima“.
În cadrul concertelor de la Sala Palatului, Horia Brenciu a făcut un adevărat spectacol, având invitaţi de marcă. Printre cei care au urcat pe scenă alături de Horia s-au regăsit Mircea Baniciu, Corina Chiriac, Codruţ Kegheş (Dezbrăcatu' de la „Cronica Cârcotaşilor“), dar şi concurenţii de la „Vocea României“ care au făcut parte din echipa lui Horia Brenciu.
Mai mult, pentru a anima atmosfera, Horia Brenciu l-a sunat pe Dan Bittman, pentru a cânta prin telefon alături de acesta. „Voi face o plângere la poliţie şi voi spune că un obsedat mă sună seară de seară“, i-a spus Bittman lui Brenciu, sâmbătă, la ultimul concert din Bucureşti, înainte de a recita, prin telefon, melodia „Dincolo de nori“. După încheierea convorbirii, antrenorul de la „Vocea României“ a făcut o glumă: „Mâine, pentru că nu mai am spectacol, merg acasă la Bittman, să cântăm iar împreună“.Un alt moment pregătit de Horia Brenciu a fost duetul cu Mircea Baniciu, cei doi cântând în jurul unui foc de tabără din carton. Pe lângă focul de tabără, pe scenă au mai fost aduse şi un cort şi câteva scaune de camping. Printre melodiile cântate s-au regăsit „Vara ca la ţară“, „Eşarfa în dar“ şi „Andrii Popa“.
Publicul a fost încântat şi de apariţia pe scenă a lui Dezbrăcatu', acesta încălzindu-şi vocea cu acorduri din „Ce e dragostea?“ şi „Sadeness“ (Enigma), înainte de a trece la piesa de rezistenţă, „La traviata“.
„Eu am vrut neapărat să vii la Sala Palatului pentru că tu nu eşti doar un actor, eşti şi un interpret de muzică foarte bun. Am trecut de mult prin faţa blocului tău şi am auzit de la apartamentul tău multe sunete frumoase“, i-a spus Horia Brenciu lui Codruţ Kegheş.La finalul numărului, costumat într-un sacou alb şi purtând pe cap o perucă, Dezbrăcatu' a fost obligat de către Horia Brenciu să danseze pe „Gangnam Style”, fiind apoi scos din sală, în hohotele de râs ale publicului, pe braţe de către echipa de dansatori a show-ului.
În sală şi-au mai făcut loc, printre spectatori, pe durata celor patru zile de spectacol, şi vedetele Pro TV. Cei care şi-au dorit să-l vadă live pe Horia Brenciu au fost Pavel Bartoş, Andreea Esca, Andra şi Cătălin Măruţă, dar şi Chef Florin Dumitrescu. Încasările din bilete s-au ridicat la peste 450.000 de euro, sumă din care Horia Brenciu a trebuit să plătească închirierea sălii, dar şi invitaţii.
Dacă per ansamblu spectacolele au fost unele cum rar mai vezi pe scenele din România, concertul lui Horia Brenciu a avut şi câteva bile negre. Spre exemplu, artistul a cântat doar 5-6 melodii din repertoriul propriu, în rest fredonând melodii precum „Vara nu dorm“, „Vine, vine primăvara“ sau „Dacă ploaia s-ar opri“.
Un alt minus a fost şi acela că show-ul a durat aproape patru ore, începând în jurul orei 20.00 şi terminându-se în jurul orei 24.00.
Din această cauză, încă de la jumătatea spectacolului mai multe persoane începuseră deja să părăsească sala.La final, Horia şi formaţia sa au fost chemaţi de mai multe ori de public înapoi pe scenă, melodia care a încheiat serile fiind „Fac ce-mi spune inima“.