La mai puţin de o lună după apariţia celui de-al doilea album, “Unlocked”, Alexandra Stan lansează single-ul “Vanilla Chocolat” (feat. Connect-R).
În aşteptarea videoclipului oficial, artista a ales să facă un video-selfie inedit, luându-ne cu ea, timp de o săptămână, peste tot pe unde a fost invitată pentru a cânta piesa, de la emisiuni radio şi tv, la studioul Fonogram şi Casa de discuri Roton, cu opriri la sala de repetiţii a lui Emil Rengle şi chiar şi acasă la ea.
În acest video-selfie mai putem recunoaşte şi alte persoane publice, precum Mihai Morar, Răzvan şi Dani, Adelina Pestritu, Mădălin Ionescu, dar şi echipa ei de dansatori, Stan Boyz şi colegii de la studio: Mika Moupondo, Alex Cotoi, Viky Red.
„M-am gândit să fac un clip în care fanii să mă poată regăsi pe mine în ipostaze foarte naturale, dar tot ca artist, adică nu eu în baie, eu prin casă sau eu la cumpărături, ci eu ca artist: mergând la emisiuni, interacţionând cu jurnaliştii, oamenii de radio, cu dansatorii mei”, povesteşte Alexandra Stan.
Piesa, cel de-al 5-lea single extras de pe albumul “Unlocked”, a fost compusă de Stefan Mihalache (Connect-R), Alexandru Cotoi, Constantin Sava, Mika Moupondo şi Alexandra Stan.
„L-am ales pe Connect-R pentru că mi se pare că el poate aborda cu lejeritate orice gen muzical şi pentru că e flexibil, ca şi mine, la schimbări de stil şi combinări neaşteptate de sound.
Connect-R poate cânta în orice limbă, fără niciun fel de problemă, şi crede foarte mult în ceea ce face. Ne-am întâlnit la studio la Fonogram şi mai în glumă, mai în serios, am început să lucrăm la piesă, împreună cu Alex Cotoi. Rezultatul e „dulce şi aromat”, Vanilla Chocolat”, declară artista.
Posteaza comentariu