"Cernobîl" a devenit serialul cel mai popular din lume, devansând producţii devenite cult precum "Breaking Bad" şi "Game of Thrones", potrivit platformei online Internet Movie Database (IMDb). Primul sezon al producţiei HBO, care prezintă realist catastrofa nucleară care a avut loc în 1986, s-a încheiat marţi seară, cu cel de-al cincilea episod, însă serialul a câştigat deja un număr uriaş de fani.
Cu o medie de 9,7 din 10 pe IMDb - din notele oferite de 140.000 de utilizatori ai platformei deţinute de Amazon -, "Cernobîl" a depăşit în popularitate serialul cult "Breaking Bad" (9,5), dar şi foarte mediatizatul "Game of Thrones" (9,3), al cărui ultim sezon a decepţionat mulţi fani.
Mantas Ališauskas trăiește în Fabijoniškės, cartierul din Vilnius în care a fost filmat "Cernobîl". Deși a aflat despre serial în urmă cu mai bine de un an, pentru că un prieten a lucrat la această producție, nu a dat importanță acestui subiect. Mantas nu-i un fan al serialelor, iar amicul său a trebuit să se străduiască serios pentru a-l convinge să se uite la "Cernobîl". Dar ceea ce l-a convins până la urmă să îl urmărească a fost faptul că a fost filmat în cartierul în care el locuiește. Apoi a decis să meargă și să fotografieze locurile care apar în cele cinci episoade.
"Poate că unul dintre motivele pentru care a fost filmat în acest loc este faptul că a rămas relativ neatins de construcțiile masive care au revitalizat rapid capitala Lituaniei, Vilnius. Niciodată am realizat asta, dar încă arată autentic într-un mod care nu este alterat de arhitectura modernă. Brutalitatea sovietică poate fi observată în toată splendoarea ei aici", a scris Ališauskas pe Bored Panda. "În timpul ocupației sovietice, numeroase astfel de cartiere brute au fost construite în zonă și, sincer, niciodată nu am văzut vreo diferență între ele", a continuat acesta.
Ironia sorții, construcția cartierului Fabijoniškės a început în 1986, anul în care s-a produs dezastrul de la Cernobîl: "Fabijoniškės e mai recent cu mai bine de un deceniu față de orașul Pripiat de lângă centrala nucleară. Chiar și așa, s-a dovedit un loc bun pentru a filma miniseria, deoarece stilul arhitectural se potrivea cu cel din orașele Ucrainei."
După câteva căutări, Mantas Ališauskas a aflat că înainte de extinderea capitalei lituaniene, pe locul cartierului de azi s-a aflat un sat vechi de câteva sute de ani, ai cărui locuitori se ocupau cu agricultura. Termenul "fabijonas" era folosit pentru a desemna pe cineva care cultiva fasole.
Convins că trăiește într-unul dintre cele mai plictisitoare locuri din țară și simțea că toată lumea se uită la el când făcea poze pentru că nimeni n-a văzut nici măcar un turist rătăcit în zonă, Ališauskas a căutat să evite interacțiunea cu localnicii, pe care de obicei îi percepea ca fiind foarte agresivi. "În cele din urmă am descoperit că, statistic, Fabijoniškės este unul dintre cele mai sigure locuri din Vilnius", a scris el.
25 de imagini din locul în care a fost filmat „Cernobîl“, serialul momentului
Serialul difuzat de HBO a fost filmat într-un cartier din Vilnius, capitala Lituaniei. Ironia sorții, construcția cartierului a început în anul în care s-a produs catastrofa de la Cernobîl.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu