Samsara (2011)
Documentarul Samsara îşi poartă telespectatorii prin lumile extraordinare ale Tibetului, la triburile africane şi muncitorii din fabricile din China, dar şi pe şoselele aglomerate ale Los Angeles-ului şi peisajele sumbre lăsate de uraganul Katrina.Documentarul merită văzut pentru măiestria vizuală şi accesul în locuri practic interzise, precum închisori asiatice, fabrici din lumea întreagă sau gropile de gunoi din America de Sud. Samsara spune povestea lumii noastre, dar într-un mod unic, ce nu poate fi recreat.
După ce veţi urmări filmul, primul gest pe care vă va veni să-al faceţi va fi să vă luaţi rucsacul în spate şi să cutreieraţi lumea în lung şi în lat.
Mănâncă roagă-te iubește/Eat Pray Love (2010)
Fiecare dintre noi are un moment în care simte nevoia să se redefinească, să afle despre sine cine este și unde vrea să ajungă. O călătorie poate fi calea prin care să reuşim să ne redescoperim şi reinventăm. Călătoria lui Liz Gilbert (Julia Roberts) este foarte frumoasă vizual, iar acest lucru este extrem de atrăgător pentru public, dar mai important este faptul că oricine ar putea să ia într-o zi decizia de a întreprinde o astfel de călătorie. O călătorie exotică și minunată în jurul lumii.Motivul pentru care cartea ce stă la baza filmului a fost adorată de multă lume este acela că ea descrie și călătoria interioară a personajului spre autocunoaștere, iar aceasta este foarte veridică și poate fi înfăptuită de oricine.
În timpul călătoriei sale prin locuri exotice minunate, protagonista se bucură de experiențe simple cum ar fi să mănânce mâncare italienească în Italia, să se roage în India, și la final, să se bucure în mod neașteptat de pacea și echilibrul unei iubiri, în Bali. Inspirat după o poveste adevărată, Mănâncă Roagă-te Iubește dovedește că există mai multe feluri în care poți să rupi monotonia ducându-te să vezi lumea.
Mamma mia! (2008)
Un film care arată Grecia în toată splendoarea şi care ne va mobiliza să revedem aceast minunat loc de pe Pământ. Este anul 1999, pe insula greceasca Kalokairi. Aventura romantică începe la un hotel, Villa Donna, aflat pe coasta Mediteranei, şi condus de Donna (Meryl Street), fiica ei Sophie (Amanda Sefried) si logodnicul Sophiei, Sky (Dominic Cooper).Chiar în ajunul nunţii, Sophie trimite prin poştă trei invitatii pentru trei bărbaţi, încredinţată fiind că unul dintre ei este chiar tatăl ei. Din trei oraşe răspândite pe glob, trei bărbaţi îşi fac bagajele să se întoarcă pe insula în care, în urma cu 20 de ani, au fost fermecaţi de o femeie.
Posteaza comentariu