Înainte de a o cunoaşte pe Janey, în 2011, Ross era un tip strângător şi se descurca binişor, reuşind să facă economii. După ce a pus mâna pe el, Janey a început prin a-i căpuşa sistematic contul bancar. Femeia spune că nu-şi face griji că lumea o poate cataloga drept prostituată. "Ross m-a acceptat mereu aşa, mi-a dat bani. La început îmi dădea 60 de lire pe lună. Luna trecută am cheltuit 3.000 de lire", explică ea cu nonşalanţă.
"Pot să sparg uşor 15.000 de lire la Londra. Recunosc că-s dependentă de shopping. Mi se pare relaxant şi terapeutic. Dacă ai o zi proastă, shopping-ul e minunat. Nu sunt o divă, nici o târfă, ştiu ce vreau şi dacă vreau, iau, pur şi simplu", adaugă Janey.
Ce părere are Ross despre acest taifun care face ravagii prin pantalonii lui? Şi nu ne referim doar la buzunare! "Nu cred că înţelege conceptul de bani, ce are azi maine nu mai e", spune el împăcat cu soarta. Omul recunoaşte că nu o poate opri şi rareori spune "nu" când ea îi cere ceva. Acest ceva poate însemna un nou Land Rover de 70.000 de lire sterline sau o operaţie estetică de 14.000 de lire ca să aibă şi ea un corp cum are Kim Kardashian.
Ross e de părere că ea n-are nevoie să-şi schimbe corpul, dar e pregătit să-i achite factura, dacă ea vrea să facă asta şi să se simtă fericită. E uşor de bănuit că şi el vrea să fie fericit, iar ăsta e preţul. Şi doar el ştie dacă merită.
Cuplul realizează că acest stil de viaţă îi va aduce pe marginea prăpastiei, aşa că a luat legătura cu un consultant financiar, care le-a atras atenţia că au deja cheltuieli de 100.000 de lire sterline pe an şi că nu vor mai putea susţine acest nivel prea mult timp. Până şi Janey recunoaşte că a făcut-o lată cu ultima ei sesiune de shopping, aşa că e dispusă să o lase mai uşor în următoarea perioadă.
Ross speră ca Janey să înceapă să se gândească mai mult înainte de a cheltui, acum că a auzit cu urechile ei avertismentul expertului. "Eu o răsfăţ. Dacă va mai cheltui? Cred că o s-o lase mai moale", a spus el.
© Copyright: HEPTA
Dependentă de shopping, îşi ameninţă iubitul că intră în grevă de sex ca să-i cumpere ce vrea
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu