Realizatoarea emisiunii „Bonton“ a oferit un interviu pentru Eva.ro în care vorbeşte despre bunele maniere, despre valorile de care avem permanentă nevoie şi despre ceea ce o inspiră în alegerea subiectelor pe care le prezintă.
Ce înseamnă bunele maniere pentru tine?
Bunele maniere sunt un set de reguli care te rafinează, care te ajută să fii plăcut, să faci o bună impresie. Sunt ca un ambalaj frumos, elegant.
Sigur că până la urmă ce e înăuntru contează, dar să nu-mi spuneţi că aţi oferi un inel de diamant într-o sacoşă de rafie.
Care sunt, după tine, valorile importante de care orice om ar trebui sa tina cont?
Bineînţeles, valorile morale. Spuneam şi mai devereme că bunele maniere sunt un ambalaj foarte plăcut şi important. Dar dacă, dintr-un motiv sau altul, nu ştim regulile de bune maniere, mai important de atât este să fim buni.
Cred că inteligenţa, erudiţia, aspectul impecabil fără bunătate sunt inutile. Sunt mai mişcată de blândeţea şi generozitatea unei bunici care poate nu a citit două cărţi în viaţa ei, decât de un povestea de succes a unui om care nu a ajutat niciodată pe nimeni. Să fim pur şi simplu atenţi cu cei de lângă noi. Să fim oneşti, binevoitori, modeşti. Sunt total împotriva ideii care spune că modestia este pentru proşti. Cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut nu au uitat să fie şi modeşti.Ce înseamnă, pentru tine, să fii de bonton?
Să îl respecţi pe cel de lângă tine şi să te gândeşti la consecinţele faptelor tale. Fie că ele influnţează liniştea vecinului tău, prosperitatea afacerii tale sau destinele unei întregi ţări, indiferent de nivel, cred că nu poţi fi de bonton dacă nu te gândeşti şi la altcineva în afară de tine.
Cred că oamenii de bonton fac lucrurile cu credinţă şi cu pasiune.