Imaginați-vă cum e să trăiești mai bine de 37 de ani în același sat, bucurându-te de pensie, când, dintr-o dată, guvernul te anunță că îți va demola casa. Ai două variante: cedezi sau cauți o soluție prin care să te opui și să-ți aperi casa. Ei bine, la vârsta la care mulți simt că nu mai au ce pierde, un om de 96 de ani a considerat că trebuie să facă ceva pentru a opri amenințarea.
Huang Yung-Fu, un fost soldat chinez, și-a folosit talentul la pictură pentru a împiedica guvernul să-i demoleze casa și a reușit.
Înainte, satul Taichung din districtul chinez Nantum, era o localitate liniștită, cu 1.200 de case, cei mai mulți dintre cei care trăiesc aici fiind veterani ai armatei care au primit locuințe temporare din partea guvernului. Cu timpul, oamenii s-au mai mutat în alte părți, iar terenurile au atras interesul unor proiecte imobiliare. Numai că locuitorii rămași n-au vrut să cedeze și să-și vândă casele.
Au mai rămas doar 11 case locuite, iar Huang Yung-Fu se cam plictisea, așa că a început să picteze câteva ceva prin casă, acoperind pereții cu figurine și personaje colorate. Apoi a început să-i placă, iar pictura lui a devenit o rutină zilnică, fără de care nu mai putea trăi. Când nu i-au mai ajuns pereții casei sale, a trecut la casele învecinate și tot așa, până când a acoperit toate casele din sat cu vopsea multicoloră.
Creațiile lui au atras atenția, iar satul a devenit una dintre cele mai vizitate destinații turistice din district. Nu doar că atrage mulți turiști, dar autoritățile au renunțat la planurile de demolare, relatează Bored Panda.
Ceea ce uimește cel mai mult este că Huang nu avea experiență de pictor înainte de a se înhăma la această treabă. Când avea trei ani, tatăl său i-a arătat cum să picteze, dar el nu a urmat niciodată un curs profesional. Bătrânul pictează instinctiv și o face cu drag.
Huang se trezește la 3.00 dimineața și începe să lucreze cu răbdare. Chiar dacă ceea ce face necesită multă energie și o muncă grea, spune că va continua să picteze până când va împlini 100 de ani. Turiștii îi adoră munca și l-au poreclit <<Rainbow Grandpa/Tataie curcubeu>>, inspirați de culorile vii și diverse pe care el le folosește.