Cum scapi de şoferii care îţi dau flash-uri din spate: o idee genială

Câţiva şoferi au găsit o soluţie neobişnuită pentru a-i potoli pe cei care abuzează de faza lungă pe autostradă.

Mai mulţi şoferi din China le-au declarat război celor care conduc agresiv şi îi presează pe ceilalţi participanţi la trafic folosind excesiv faza lungă. Ca să-i potolească pe şoferii care vin tare din spate şi dau flash-uri, ei şi-au montat pe lunetele maşinilor folii reflectorizante cu imagini bizare, care îi sperie pe amatorii de senzaţii tari la volan când aceştia se apropie cu lumini puternice aprinse.

Personajele horror devin vizibile doar atunci când şoferii din spate folosesc faza lungă, iar ceea ce văd atunci nu prea le va fi pe plac, astfel că vor fi nevoiţi să o lase mai uşor cu joaca lor cu luminile.

Foliile costă între 3 şi 18 dolari, iar vânzările de astfel de folii îngrozitoare, la propriu şi la figurat, au explodat în China. Poliţiştii din această ţară nu le consideră ilegale, dar avertizează că şoferii care le-au montat vor fi răspunzători dacă vreun conducător auto se sperie şi face accident din cauza lor.

În schimb, poliţia din Shandong a anunţat că îi va amenda cu 100 de Yuani (15 dolari) pe care care îşi pun astfel de folii pe maşini, relatează site-ul Bored Panda.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
23 Octombrie 2017