Interiorul este dominat de un ton neutru de alb, care conferă un efect liniştitor. Parterul este un spaţiu deschis, în care bucătăria reprezintă punctul central, scăldat de lumina naturală. Renunţarea la pereţi a contribuit la mărirea spaţiului şi la crearea unui aspect unitar. În plus, o familie numeroasă şi oaspeţii ei se simt mai apropiaţi fără pereţi care să se interpună între ei.
Deşi a introdus multe elemente moderne, cuplul nu a renuţat la podeaua veche şi la uşile originale, pe care le-a recondiţionat şi le-a vopsit cu lac, pentru a păstra stilul tradiţional al casei.
Unul dintre locurile preferate ale celor doi soţi este micuţa cafenea cochetă pe care au amenajat-o într-un colţişor şi care acum e folosită ca loc de studiu de către copii.
La etaj ne aşteaptă alte surprize. Dormitorul principal este impresionant. Cu un pat matrimonial nu foarte mare dar cochet, aşezat între cele două ferestre, această încăpere oferă linişte după o zi lungă.
Dormitorul fetelor are aceeaşi tematică şi este pregătit pentru două prinţese, în vreme ce camera băieţilor, cu paturile suprapuse, este cool şi încurajează spiritul de aventură şi de camaraderie.
În concluzie, locuinţa soţilor Gaines este aşa cum ne-am dori toţi să fie casa de la ţară - mare, primitoare şi cu tot ce avem nevoie. Dar a lor parcă te face să nu mai vrei să o părăseşti şi să locuieşti mereu în ea.
Posteaza comentariu