Cum reacţionează o fetiţă cu handicap când primește o păpuşă. Video emoţionant

O înregistrare video care surprinde reacţia emoţionantă a unei fetiţe cu handicap locomotor când primeşte un cadou inedit a devenit virală pe internet.

Courtney Fletcher Bennett, o femeie care locuiește în Cypress, o suburbie din Houston, Texas, a filmat momentul în care fiica sa, Emma, primește un cadou surpriză de la surioara ei. Fetiţa desface cutia, iar când descoperă că înăuntru se află o păpuşă care are o proteză, ca ea, are o reacţie impresionantă.

"Are un picior ca mine!", spune Emma, cu lacrimi în ochi. "Vă mulţumesc că aţi făcut o păpuşă ca mine!", continuă ea, strângând în braţe păpuşa The American Girl Doll.

Mama fetei a declarat pentru KHOU că reacţia ei a mişcat-o: "M-a lăsat fără cuvinte."

Filmuleţul pe care femeia l-a postat pe Facebook pe 1 iunie a fost urmărit de peste 10 milioane de persoane şi a fost distribuit de peste 100.000 de ori, internauţii fiind impresionaţi de lacrimile Emmei.

"OMG! Plâng la fel ca ea!", a scris cineva după ce a văzut imaginile.

În vârstă de 10 ani, Emma s-a născut cu o afecţiune rară şi trebuie să poarte proteză toată viaţa. Însă acest lucru nu o împiedică să lupte în fiecare zi pentru a duce o existenţă normală. Ea joacă volei şi fotbal, înoată şi este foarte activă în grupul ei de prieteni, relatează Huffington Post. Ca orice feetiţă, ea are o colecţie de păpuşi American Girl şi căuta e mult timp una care să-i semene.


Părinţii ei au decis să facă o căutare serioasă şi au descoperit o firmă de proteze, A Step Ahead Prosthetics, modifică păpuşi, montându-le proteze pentru copiii cu handicap locomotor. Cuplul a trimis o păpuşă American Girl şi după o lună a primit-o cu modificarea cerută, jucăria având o proteză roz, culoarea preferată a Emmei.

"Am încercat în fiecare zi să mă pun în locul Emmei, dar nimeni nu poate şti cu adevărat ce simţi când vezi o păpuşă care seamănă cu tine. Ştiam că o va adora, dar nu mi-am putut închipui câtă nevoie avea de ea!"
, a scris pe Facebook mama fetei.

Compania care realizează aceste păpuşi speciale precizează pe site-ul său că familiile care au copii cu handicap locomotor nu trebuie să plătească pentru aceste jucării, relatează mashable.com.
"Ştim că este esenţial să creştem încrederea în sine a fetiţelor care şi-au pierdut picioarele, iar un lucru atât de mic ca o păpuşă care seamănă cu ele poate avea un efect puternic asupra moralului şi sănătăţii lor fizice. De aceea, oricine are un copil care a suferit o amputare ne poate trimite o păpuşă American Girl pe care o vom modifica cu drag cu o proteză asemănătoare cu cea a copilului", anunţă compania A Step Ahead Prosthetics.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
7 Iunie 2016