Orice părinte a trecut prin perioada dificilă și obositoare în care copilul său nou-născut plânge aproape tot timpul. Uneori, aceste reprize sunt nesfârșite și orice ar face, parcă nimic nu le poate pune capăt.
Un bărbat care a devenit tată a găsit soluția pentru a-l opri din plâns pe fiul său de numai două săptămâni: el cântă cu voce joasă. Imediat cum el începe să cânte pe un ton grav, bebelușul se liniștește și nu mai plânge.
Într-o înregistrare video postată pe YouTube, pe care a realizat-o singur, cu mâna stângă, în timp ce cu dreapta își ținea copilul, un tată din Malta poate fi văzut cum îl convinge pe acesta să nu mai plângă, folosindu-și vocea joasă.
La începutul filmulețului publicat de ziarul britanic Daily Mail, tatăl își roagă în glumă bebelușul să nu mai plângă. "O, nu, oprește-te. Oprește-te, te rog. Dacă aș ști un truc care să oprească copilul să plângă", spune el. Apoi începe "să cânte" pe o singură notă, ducându-și vocea tot mai jos, iar în final adaugă câteva note vibrante, ceea ce pare să-l încâte pe fiul său.
La sfârșitul înregistrării, micuțul este liniștit, fără nicio lacrimă în ochi, ba chiar i se face somn. Totul grație ideii tatălui său de a-i cânta așa cum se pricepe el.
Posteaza comentariu