Ca turist, îţi doreşti să fotografiezi tot şi să te pozezi în toate locurile noi în care ajungi, însă multe dintre imaginile obţinute sunt departe de ceea ce voiam să iasă.
Fie că ieşi cu ochii închişi sau poziţia corpului e total nepotrivită, fie apare cineva în decor sau se întâmplă ceva imprevizibil şi strică poza, cert e că îţi vei aminti cu siguranţă de experienţa cu pricina.
Amintirile fac parte din viaţa noastră şi peste ani ne fac să zâmbim sau ne fac melancolici, aşa că există şi o parte bună în toată această treabă!
Sursă foto: galacticbuzz
Cele mai nereuşite 20 de fotografii din vacanţă
Dacă ai crezut că fotografiile tale din vacanţă sunt cele mai urâte, aruncă o privire peste acestea şi te vei simţi mult mai bine!
16 August 2017