Red Sparrow

Cele mai frumoase ecranizări care ne așteaptă în 2017

„Hidden Figures”, 10 martie 2017


Taraji P. Henson, Octavia Spencer şi Janelle Monae joacă în acest film bazat pe cartea de non-ficțiune scrisă de Margot Lee Shetterly despre matematiciana de culoare ce a lucrat pentru NASA în anii 1960. În centrul acţiunii stă Katherine Johnson (jucată de Taraji P. Henson), tânăra despre care profesorul spune: „Nu am mai văzut o asemenea minte”.
Fascinaţi de geniul ei, cei de la NASA au angajat-o imediat după terminarea facultăţi – pe finalul anilor ’50, o vreme în care femeile de culoare erau rareori acceptate în inginerie sau ştiinţă.

Alături de ea, în film, le vom vedea pe Dorothy Vaughan (Octavia Spencer) şi Mary Jackson (Janelle Monae), alte matematiciene ce au lucrat pentru NASA şi au avut un rol hotărâtor în „Cursa pentru cucerirea spaţiului”, prin aportul adus la succesul misiunii din 1962, în care astronautul John Glenn a realizat primul zbor orbital american în jurul Terrei.

Hidden Figures, din a cărui distribuţie mai fac parte Kevin Costner, Kirsten Dunst şi Jim Parsons, se lansează în România pe 10 martie 2017.

18 Decembrie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod