Uneori, fotografiile pe care facem pot fi excelente pentru că ne dăm silința să surprindem adevărate opere de artă. Este valabil în special în cazul fotografilor profesioniști și a celor care sunt pasionați de fotografie și care chiar știu ce fac.
Alteori, însă, se întâmplă să faci poze la întâmplare, pentru ca apoi să descoperi că ai surprins accidental o iluzie optică senzațională.
Alteori, însă, se întâmplă să faci poze la întâmplare, pentru ca apoi să descoperi că ai surprins accidental o iluzie optică senzațională.
Fie că sunt realizate intenționat sau nu, iluziile optice ne fac să ne gândim de două ori atunci când privim o fotografie.
Îți este dificil să descoperi din prima clipă ce se ascunde cu adevărat în aceste imagini, tocmai de aceea sunt atât de interesante, dar și rare. De exemplu, un selfie făcut într-o oglindă realizată din mai multe bucăți te-ar putea face să pari secționat. Iar o clădire de birouri acoperită cu sticlă ar putea părea transparentă atunci când peisajul din jur se reflectă în geamurile sale. Oricare ar fi situația, este clar că astfel de fotografii sunt rare, iar unele dintre ele foarte amuzante.
Descoperă 30 de imagini care surprind iluzii optice amuzante.
Foto: brightside.me
Posteaza comentariu