Little Bluey avea doar 2,7 kilograme la naştere, iar proprietarii săi, Wil Weijters şi Veronica Holtskot, se temeau că nu va supravieţui. La două două luni şi jumătate, el are o înălţime de numai 38 de centimetri. Acest exemplar din rasa Miniaturi Americane a devenit o atracţie locală în Aquitaine, Franţa, putând fi admirat la ferma de ponei Cremedela Miniature Horse, relatează Daily Mail.
Poneiul a cucerit inimile tuturor după ce a fost fotografiat în timp ce o fetiţă de cinci ani, Alice Daisy, se juca cu el.
Veronica, stăpâna lui, spune că Little Bluey este un animal foarte simpatic: "E un căluţ atât de drăguţ şi atât de iubitor. Aleargă după tine să-l iei în braţe. E ca un copil. Când a venit pe lume era atât de mic încât am crezut că n-o să trăiască."
"Am avut ponei de mult timp, am căutat prin toată America, dar n-am auzit niciodată să fie unul atât de mic. El este special şi suntem încântaţi să-l avem. Ar trebui să primi o ofertă foarte specială ca să-l dăm de la ferma noastră", a mai spus femeia în vârstă de 56 de ani.
Naşterea a fost un test greu pentru Little Bluey şi din fericire l-a trecut cu bine, în ciuda staturii sale mici. Singura problemă medicală cu care a venit pe lume este cataracta. Căluţul are nevoie de o operaţie la ochi, pe care doar doi veterinari din Franţa o pot face. "Suntem foarte mulţumiţi că prima intervenţie a fost un succes deplin. Acum aşteptăm să îl opereze şi la ochiul stâng. S-a născut practic orb, aşa că pentru el să-şi capete vederea este un lucru minunat", a explicat Veronica Holtsko.
Iniţial, poneii se numărau printre cele mai scumpe cadouri pe care le puteau primi casele regale. În timpul Primului Război Mondial, numărul acestora s-a redus dramatic, oamenii fiind nevoiţi să-i sacrifice şi să-i mănânce din cauza foametei. Câteva exemplare au fost luate în America, unde s-au înmulţit şi au fost redenumite Miniaturi Americane, notează Daily Mail.