Ce se întâmplă cu săpunul rămas la hotel

Cu siguranță ai observat până acum că hotelurile, pe lângă prosoapele pe care le oferă oaspeților lor, pun la dispoziție și săpun, șampon, eventual și gel de duș. Însă te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu săpunul rămas la hotel după plecarea ta? Iată care este direcția de acțiune în cazul unor hoteluri!

Ești curios să știi ce se întâmplă cu săpunul la hotel?


Dacă nu intenționezi să rămâi într-o cameră de hotel pentru o perioadă lungă de timp, este ușor de imaginat faptul că săpunul pe care îl găsești în cameră atunci când te cazezi nu va fi consumat complet. Însă unde dispare săpunul după ce oaspeții hotelului pleacă?

O parte din săpunuri ajunge la Clean the World, o companie înființată în Orlando, care reciclează săpunul pentru a face săpunuri noi.
Săpunul pe care echipa de la Clean the World îl utilizează nu ajunge niciodată la gunoi, ajutând astfel mediul, iar tot acest săpun este distribuit în zonele în care este nevoie. Hotelurile aleg să plătească această companie cu 50 de dolari per cameră pe lună, pentru a le lua săpunul folosit, dar neterminat, potrivit Thrillist.

De asemenea, au fost realizare colaborări și cu companii cosmetice, cum ar fi Unilever, pentru a primi săpunurile respinse.
Odată ce vechiul săpun ajunge într-unul din depozitele Clean the World, care se regăsesc în India, Las Vegas, Hong Kong, Orlando și Montreal, acesta este topit și transformat într-un săpun nou. Iar aceste săpunuri noi sunt ambalate și expediate către organizații caritabile și alte ONG-uri din întreaga lume.

Munca pe care a făcut-o compania Clean the World este impresionantă. În 2016, au fost făcute mai mult de 7 milioane de săpunuri și 400.000 de kituri de igienă.
Dintre aceste săpunuri, 500.000 de bucăți au fost trimise la persoanele afectate de uraganul Matthew în Haiti și Bahamas.

Compania folosește, de asemenea, și produse precum șampon, gel de duș și balsam. Aceste articole sunt verificate îndeaproape (recipientele trebuie să fie 3/4 pline), recipientele goale sunt reciclate și ulterior sunt incluse în kiturile de igienă menționate anterior, care includ și periuțe de dinți, pastă de dinți și dezinfectant de mâini, înainte de a fi distribuite la adăposturile din întreaga lume.
iulia-mirica
21 August 2017