Violul, între voia lui Dumnezeu și naivitatea femeii

Se dezbate intens filosofia violului zilele astea prin media românească, și deși e o temă aproape la fel de veche ca și omenirea pare că nici după 2000 de ani nu se aduc elemente noi în dezbatere. Mai întâi a fost cazul polițistei din Balș, care și-a înjunghiat fostul șef pentru presupuse violuri repetate. Apoi cazul artistei New York-eze de origine română, publicat recent de Jurnalul național, despre un viol petrecut acum mai bine de 30 de ani și mărturisit abia acum.

Ca întotdeauna în preajma violurilor vor fi cel puțin două tabere puternice: cei care cred că femeile au căutat-o cu lumânarea/au fost naive și cei care cred că violul nu are vreo legătură cu lungimea fustei sau adâncimea decolteului, ci doar cu gradul de retard al unora dintre bărbați.

În ambele tabere se află femei și bărbați, iar a fi femeie și a crede că un viol poate fi prevenit dacă nu ești prea „naivă” e de natură să stârnească și mai abitir furia combatantelor feministe.

A crede, totuși, că numai în spațiul balcanic există oameni care au păreri năstrușnice despre viol e o utopie. Nu mai demult de anul trecut congresmanul american Todd Akin a afirmat că violul nu mai poate fi considerat viol dacă în urma lui a fost conceput un copil, pentru că asta ar demonstra, în opinia politicianului, că femeia a vrut și ea în cele din urmă. Iar azi Der Spiegel publică un articol în care se spune că două spitale aparținând Bisericii Catolice din  Koln i-ar fi refuzat unei fete violate pilula de a doua zi, deși medicul care a consultat-o suspecta că fusese violată și deci, posibil însărcinată.

Reprezentanții bisericii au negat, firește, o asemenea practică, spunând că spitalele lor recoltează probe biologice în cazuri de viol, dar n-ar fi atât de greu de crezut că omit pilula contraceptivă, mai ales că biserica respinge orice formă de contracepție, cu atât mai mult nu ar vrea să fie părtașă la un presupus avort provocat de pilula de a doua zi.

Desigur că și în cazul violului se aplică, totuși, sănătosul principiu „cine nu cască ochii cască punga” (a se înlocui punga în cazul ăsta cu altceva), însă e drept că nici nu putem generaliza că toate violurile ar fi putut fi prevenite. După cum nici nu putem suspecta toate femeile că au vrut să se căpătuiască lăsându-se violate de superiori.

Numai dacă ne gândim la cazurile de viol petrecute în țările arabe, unde femeile sunt îmbrobodite până în dinți și nu-și arată decât ochii. Probabil că și acolo, ca și în mințile unora de prin Europa sau SUA, violul - mai ales dacă se lasă cu un copil - e voința lui Dumnezeu sau Alah (și a vrut un pic și femeia ;), deci... să fie primit.

După părerea mea violul e imposibil de definit, etichetat sau încadrat simplu în cutia feministă „Nu înseamnă nu”, tocmai pentru că sunt atât de multe tipologii de oameni și cauze care îl fac să se petreacă, încât probabil că el se desfășoară între voia lui Dumnezeu, naivitatea femeii, conjunctură, agresivitatea bărbatului sau pur și simplu din ghinion.

Voi ce credeți?

*Sursa foto

Mai multe de și despre mine, pe Dollo zice bine