Transplantul de uter, ultima descoperire în domeniul fertilității

Nouă femei din Suedia au trecut cu bine peste operația de transplant de uter, anunță BBC citând echipa medicală care face acest experiment în încercarea de a stabili noi proceduri de tratare a

Nouă femei din Suedia au trecut cu bine peste operația de transplant de uter, anunță BBC citând echipa medicală care face acest experiment în încercarea de a stabili noi proceduri de tratare a infertilității. Femeile au aproximativ 30 de ani, una dintre ele primind uterul de la mama sa.

Medicii se feresc deocamdată să spună că operațiile respective sunt de succes, acest lucru fiind posibil abia în momentul în care femeile vor rămâne gravide și vor reuși să aducă pe lume copii cu ajutorul acelor utere.

Dar doctorul Mats Brannstrom, de la Universitatea din Gothenberg, care a condus acest experiment, speră ca noua tehnică de transplant să fie validă și să ajute femeile care s-au născut fără uter sau care au rămas fără el în urma unui cancer cervical, să conceapă și să nască copii.

În urmă cu câțiva ani au mai fost două încercări similare de transplant, în Turcia și în Arabia Saudită, însă la câteva luni după operație uterul a fost compromis din cauza unei hemoragii masive.

Procedura se află de mai multă vreme în atenția lumii medicale, însă se pare că echipa din Suedia este cea mai avansată din acest punct de vedere.

Totuși, dacă operațiile suedeze vor reuși, femeile respective nu vor putea rămâne însărcinate pe cale naturală, deoarece uterele transplantate nu sunt legate la trompele lor uterine. Ele vor putea să fie inseminate artificial și să ducă sarcina la termen în uterele transplantate.

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod