Sprijin după viol: ateliere pentru victimele violenței sexuale

Violența sexuală împotriva femeilor este larg acceptată și împământenită, victimele sunt considerate vinovate din oficiu și batjocorite pentru violența comisă asupra lor, femeile sunt

Violența sexuală împotriva femeilor este larg acceptată și împământenită, victimele sunt considerate vinovate din oficiu și batjocorite pentru violența comisă asupra lor, femeile sunt descurajate să vorbească despre experiențele lor cu violul și rareori ajung să depună plângeri, iar când o fac totuși, procedura prin care trebuie să treacă pentru a ajunge în instanță – de la obținerea certificatului medico-legal la întâlnirea cu poliția și depunerea plângerii oficiale la discuții cu avocați și alte persoane oficiale – constituie încă o traumă pe care trebuie să o suporte și este aproape imposibil de parcurs fără un sprijin informat.

România duce o lipsă acută de informații și resurse specializate pentru femeile care au supraviețuit violului, cum ar fi sprijin în familie și comunitate, centre de urgență și training-uri pentru psihologi sau alte persoane care să acționeze în interesul lor.

Prin proiectul „Sprijin după viol”, Centrul Feminist Sofia Nădejde le propune femeilor să participe la o serie de ateliere interactive pentru a dezbate această problemă.

Aici se va discuta despre violența sexuală în multiplele sale forme, în special despre viol, despre nevoile specifice ale persoanelor care s-au confruntat cu agresiuni sexuale, despre solidaritate și cum se poate acționa ca persoană de sprijin. Puteți afla despre procedurile de raportare, instituțiile responsabile, legislația aferentă și la ce vă puteți aștepta dacă vreți să urmăriți acest proces, fie pentru voi, fie pentru o altă persoană căreia vreți să îi oferiți suport.

Cine, unde când?

Atelierele sunt destinate persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, atât celor care se identifică ca fete și femei, cât și băieților și bărbaților trans sau oricăror persoane transsexuale.

La fiecare atelier va participa un grup format din maximum zece persoane.

Atelierele sunt organizate în perioada mai-august 2014. Pentru primele doua sesiuni, care vor avea loc pe 3-4 mai și 17-18 mai, termenul limită pentru înscriere este 20 aprilie.

Atelierele vor avea loc la sediul „Centru Feminist Sofia Nădejde”, Str. Gh. Mandrea nr. 4, sector 2, București. Fiecare atelier se va desfășura pe parcursul a două zile, întâlnirile vor avea loc între orele 10:00 – 18:00, cu o pauză de prânz și pauze de ceai/cafea. Atelierele sunt gratuite. Masa de prânz și răcoritoarele vor fi oferite de organizatoare.

Pentru a putea participa, trebuie să trimiteți un e-mail la adresa sprijindupaviol@gmail.com cu datele de contact, câteva cuvinte despre voi și câteva rânduri despre motivul pentru care vreți să participați.

La încheierea perioadei de înscriere veți fi contactate pentru detalii.

Detalii pe site-ul Sprijin după Viol, pe email: sprijindupaviol@gmail.com sau telefon: 0734377939.

*Colectivul „Sprijin după viol” este un grup de femei, care a inițiat acest proiect pentru a compensa lipsa unor informații sistematizate despre resursele ce ar putea fi de ajutor persoanelor care au trecut prin situații de violență sexuală. Proiectul este finanțat prin fondul FRIDA – The Young Feminist Fund.

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod