Week-end-ul acesta seamănă cu o „varză” culturală. Are concerte, un târg de carte, un festival de publicitate și, chiar un experiment culinar care ar putea să creeze cea mai mare salată de legume din lume. În Pantelimon.
Strada de C’Arte
Strada Boteanu din centrul Bucureştiului se transformă pentru nouă zile în zonă pietonală, găzduind unul dintre cele mai mari târguri de carte în aer liber din Bucureşti. Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I” vă invită şi anul acesta la festivalul cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE, un regal cultural în inima Bucureştiului, ajuns cu succes la a doua ediţie.
Începând cu 21 septembrie şi până în 29 septembrie, zilnic, între orele 10:00 şi 22:00, sunteți așteptate la targul de carte de pe Strada Boteanu, unde puteți beneficia de cea mai amplă ofertă în aer liber de evenimente culturale de calitate. Acest festival al cărţii reuneşte mai multe arii de activitate culturală şi artistică: 14 edituri şi librării, expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie, dezbateri şi ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor.
***
Concerte de final de septembrie
21 septembrie - Kempes şi Rezident Ex, Arenele Romane, ora 20.00
21 - 23 septembrie - Balkanik! Festival 2012, Grădina Uranus
22 septembrie - Leonard Cohen, Piaţa Constituţiei, ora 20.00
23 septembrie - IL DIVO, Piaţa Constituţiei, ora 20.00
23 septembrie - Anathema, Jukebox Venue, ora 21.00
23 - 29 septembrie - Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio
Leonarh Cohen revine pentru a treia oară la Bucureşti, într-un concert de promovare a celui mai recent album al său, „Old Ideas”, care conţine „zece cântece noi, pe care nimeni nu le ştie, dar toţi le vor preţui”.
Evenimentul este programat pentru 22 septembrie şi va avea loc în Piaţa Constituţiei, începând cu ora 20.30.Pe 23 septembrie, în Jukebox Venue, rockerii de la Anathema revin la Bucureşti pentru un concert care face parte din turneul de promovare al celui mai recent album, intitulat „Weather Systems”. Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să asculte live, începând cu ora 21.00, atât piesele de pe ultimul material discografic, cât şi melodiile care au adus celebritate trupei.
Tot pe 23 septembrie, de la ora 20.00, în Piaţa Constituţiei, IL DIVO, cvartetul format de cunoscutul om de televiziune britanic Simon Cowell, care este compus din patru artişti de naţionalităţi diferite - tenorul american David Miller, baritonul spaniol Carlos Marin şi tenorul elveţian Urs Bühler, cărora li se adaugă cântăreţul de muzică pop francez Sébastien Izambard - va susţine, în premieră în România, un concert care face parte din turneul mondial al formaţiei. Caracterul eterogen al trupei a asigurat şi succesul muzical al acesteia. Stilul impus de IL DIVO pe piaţa muzicală este cunoscut sub denumirea de „operă pop”.
***
Cea mai mare salată din lume, în Pantelimon
Salata uriaşă va fi pregătită într-un vas de 18 m lungime, 3 m lăţime, 90 cm înălţime şi reprezintă evenimentul de lansare a complexului expoziţional, EXPOROM, situat la ieşirea din Bucureşti, în apropiere de DN3.
La pregătirea salatei vor fi folosite: 6 tone de roşii, 4 tone de salată verde, 4 tone de castraveţi, 2 tone de ardei, 2 tone de ceapă (vă dați seama ce se va plânge la tocat atâta ceapă?!), 2 tone de morcovi, 400 kilograme măsline, 800 litri de ulei de măsline şi sare – 400 kg.
După omologarea recordului, cele 20.000 de porţii de salată vor fi oferite căminelor de bătrâni, cantinelor sociale şi altor centre pentru persoane nevoiaşe.
Până acum, recordul mondial la categoria „Cea mai mare salată din lume” îl deţine localitatea Ierapetra, Creta, Grecia, care în 2010 a realizat o salată de 13.417 kg.
***
Noaptea Devoratorilor de Publicitate în Brașov
Sâmbătă, 22 septembrie, Braşovul, primul dintre oraşele incluse în turneul național, găzduieşte cel mai popular eveniment dedicat publicității, organizat în România din 1995.
Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2012 este un eveniment dedicat pasionaţilor de reclame, în care, timp de 8 ore, publicul vizionează 290 de spoturi din toată lumea.
Anul acesta, selecţia lui Jean Marie Boursicot include un record de reclame românești selectate – 13, iar spotul românesc Gelozia – IQads – deschide evenimentul.Biletele sunt disponibile la Patinoarul Olimpic (Str. Turnului, nr. 5) și Librăria Cărturești (Piața Sfatului, nr. 20 – Mureșenilor spre Schei), la preţul de 30 de lei.
Următoarele evenimente Noaptea Devoratorilor de Publicitate vor avea loc în Galați – 28 septembrie, Constanța – 5 octombrie, Arad – 12 octombrie, Iași – 19 octombrie, Timișoara – 26 octombrie, Cluj – 3 noiembrie.
Mai multe de și despre mine, pe Dollo zice bine