Concerte: Morcheeba
Morcheeba cântă din nou în România în formula care i-a adus succesul internaţional, alături de solista Skye Edwards, cea mai iubită voce a trupei. Începând cu ora 19:00, fanii Morcheeba sunt aşteptaţi la Sala Palatului pentru a cântă alături de Paul Godfrey (DJ), Ross Godfrey (instrumente) şi Skye Edwards (voce). Trupa se află turneul de promovare albumului "Blood like Lemonade", album ce a fost lansat pe 7 iunie în Marea Britanie, iar primul single extras poartă numele "Even Though".
Biletele, la preţul de 90 lei, 120 lei, 160 lei sau 200 lei în funcţie de categorie, se pot cumpăra pe eventim.ro, sau prin reţeaua naţională Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange şi librăriile Humanitas).
Lansări: Korn-III- Remember Who You Are
Marţi, de la ora 19:00 eşti aşteptată în club Control la lansarea oficială în România a albumului KORN-"III- Remember Who You Are". Vei avea ocazia să vezi în premieră imagini inedite din studio şi vei vedea cum s-a compus, înregistrat, mixat şi produs materialul cu numărul nouă al trupei. Discul cuprinde 11 piese noi-nouţe şi a fost produs de Ross Robinson, cel care a produs şi primele două discuri ale trupei.
Petreceri: The Rolling Stones
Începând cu ora 20:00, în hard Rock Cafe, seara va fi dedicată celebrei trupe The Rolling Stones. Timp de o oră şi jumătate, poţi urmări secrete din culise şi videoclipuri artiştilor. Intrarea este liberă.