În timp ce Parisul fierbe sub teroarea atacului asupra săptămânalului Charlie Hebdo, în Micul Paris niște români ar vrea să-și dea pantalonii jos în metrou, ca să marcheze astfel, în rând cu lumea, ziua fără pantaloni. Un eveniment menit să „ne elibereze de sub tirania pantalonilor” - dacă e să cităm dintr-o sursă cât de cât autorizată. N-ar fi fost decât o inițiativă născută din plictiseală, dacă n-ar fi primit replica autorităților, îngrijorate că duminică după prânz am putea să ne atingem tandru de niște picioare păroase și înghețate în vagoanele de metrou, așa că au anunțat că vor chema poliția ca să-i amendeze pe posesorii de chiloți la vedere. Ba s-au mai pornit și niște comentarii indignate pe rețelele de socializare, că avem și noi habtonicii noștri care vor să-i bată Dumnezeu la fundul gol pe ăștia de se dezbracă în metrou.
Păstrând proporțiile, singurul loc comun între cele două „parisuri” ar fi libertatea de exprimare.
Garantată de constituția noastră, de aia franceză și chiar de cea europeană. Libertatea de a face mișto de orice, chiar și de ceva ce alții consideră sfânt, este un semn de sănătate a oricărei democrații. Eu una am înțeles mai bine asta abia când am văzut filmul The People vs. Larry Flynt. Dar chiar și atunci m-am întrebat până la urmă câte încap în libertatea asta de exprimare, până unde se întinde? Și e normal să abuzezi de ea fără o cauză care să aducă ceva utilitate umanității? Care era utilitatea pornografiei lui Flint? Care e utilitatea miștourilor la adresa religiei, mai ales dacă ele implică astfel de riscuri? Apoi, ca ziarist, am înțeles că dacă există o utilitate a informației aceea este esența libertății de expresie.În cazul chiloțarilor noștri m-am întrebat care e mesajul? Doar pentru că în același timp se mai dezbracă și alții în 60 de orașe ale lumii nu mi se pare un motiv suficient, de aia căutam niște sensuri.
Așa sunt eu mai utilitaristă. Apoi o prietenă artistă m-a lămurit că e doar un mod de a te elibera de stres prin umor, de a nega normele sociale, ce mai... te dezbraci de probleme, dacă numai pantalonii ar fi problemele alea.Așadar, nu există un mesaj, e doar o formă de distracție (până acum, pe Facebook au zis că participă peste 700 de persoane la chestia asta) care nu încurcă circulația, nu blochează căile de acces, nu strigă nu „fac larmă”, nu deranjează ordinea publică decât în măsura în care eventual ar putea leza în pudoare niște ochi mai simțitori. Deci, de ce se sperie Metrorex de ei și amenință cu poliția?
Cine decide să-și dea pantalonii jos în metrou duminică își asumă, așadar, niște riscuri. Orice libertate vine la pachet cu asumarea unor riscuri. Riscul de a fi amendat de poliție, de a fi arestat, hărțuit, bătut sau chiar omorât de niște fanatici care nu dau doi bani pe libertatea ta.
Faptul că mie și altora ni se pare o prosteală, nu e un motiv, totuși, de a le interzice oamenilor să se exprime în chiloți într-un mijloc de transport public. Desigur, e păcat că românii se grăbesc să imite ca maimuțele orice le trece prin cap altora, când avem destule cauze pe care le-ar putea îmbrățișa.
De exemplu, dacă aș fi vrut neapărat să-mi arăt picioarele goale la metrou duminică (și am niște picioare frumoase :P) aș fi zis că mi s-a făcut cald pentru că Oprescu și Ponta au scumpit împreună gigacaloria, în loc să restructureze și să eficientizeze naibii odată sistemul ăla centralizat de termoficare. Sau că nu mai avem bani de pantaloni pentru că e scumpă întreținerea. Un mod sexy și amuzant de a atrage atenția asupra faptului că suntem aspirați de 26 de ani de gaura neagră a termoficării.Ziua fără pantaloni în metrou, însă, nu este un protest. Este doar o formă de exprimare. Constituțional ea nu are nevoie de autorizare, dar este posibil să-i deranjeze pe alți călători. Așa cum caricaturile cu Mahomed îi deranjează pe musulmani. Cum filmul produs de Sony deranjează regimul nord coreean. Ce facem? Ne limităm la acele libertăți de exprimare care au un scop util sau le permitem și pe astea artistice și aparent inutile? Ce părere aveți?
Posteaza comentariu