Jucăriile copiilor și emoțiile părinților

După week-end-ul mamelor, vă propun unul al copiilor și părinților. Grădinița Răsărit și Fundația Amurtel organizează un seminar pentru părinți, în care-i învață cum să-și

După week-end-ul mamelor, vă propun unul al copiilor și părinților. Grădinița Răsărit și Fundația Amurtel organizează un seminar pentru părinți, în care-i învață cum să-și gestioneze mai bine relațiile și emoțiile cu copiii.

A fi părinte este una dintre cele mai minunate experienţe. Aduce fericire, scoate la iveală tot ce e mai bun în oameni, dar poate pune la încercare răbdarea şi stârni emoţii sau comportamente pe care oamenii nu și le doresc. Se spune că nimeni nu te învață să fii părinte, ceea ce e adevărat, nu există o școală de profil, ca pentru alte meserii. De aia se fac workshop-uri :)

Cel de sâmbăta asta va aborda:

-        Importanța limitelor sănătoase în relația părinte-copil;

-        Gestionarea plânsului și a crizelor de protest și furie ale copilului;

-        Ce facem cu emoțiile intense ale părintelui?

-        Recompense, pedepse și alternative la ele;

-        Jocul ca vindecare și mijoc de integrare a limitelor sănătoase.

Adina Tita, psiholog și psihoterapeut cu 11 ani de experiență în lucrul cu părinții și copiii, vă invită la acest workshop  cu tema „Despre limite și emoții în relația părinte – copil”, sâmbătă 15 martie 2014, de la ora 10.

Pe durata celor 3 ore de atelier interactiv părinții pot pune întrebări și își pot explora  propriile provocări în relația cu copilul/copiii lor.

Workshopul oferă informaţii care îi vor ajuta pe părinţi să construiască relaţii puternice cu copiii lor și stabileşte principiile de bază ale unei relaţii  pozitive între părinte şi copil.

Costă 65 de lei de persoană, sau 45 de lei pentru părinții care au copiii înscriși la Grădinița Răsărit (strada Foișorului nr 121, sector 3). Înscrierile se fac la email: romania@amurtel.net.

Desenele copiilor transformate în jucării

Dacă aveți deja acasă un artist care a desenat lumea, așa cum o vede el, pe toate suporturile dorite sau nedorite din casă, e timpul să-l duceți la un atelier în care desenele lui să prindă viață.

„Desene de copii transformate in jucarii” este un atelier de creație pentru copii de 6-13 ani, care se derulează în acest week-end (15-16 martie), la Studio Creativ, Bdul Ferdinand, nr. 5A, etaj 1 (zona Rond Izvorul Rece/Pache Protopopescu, în dreptul Bisericii Grecești).

Copiii vor desena un personaj căruia apoi îi vor da viață, cu materiale textile, de toate culorile, cu ac și ață. Vor coase, ajutați de mama sau de bunica, iar cei care încă nu știu să coasă, vor învăța acolo.

Atelierele au loc de la ora 11.00 și de la ora 15.00. Programul este următorul:

-        Sâmbătă, 15 martie, ora 11.00 și ora 15.00 – prima parte;

-        Duminică, 16 martie, ora 11.00 și ora 15.00 – a doua parte

Pentru a finaliza lucrarea este necesară participarea la ambele ateliere, sâmbătă și duminică, durata unui atelier este de 2 ore.

Costă 80 lei/2 ateliere, sâmbătă și duminică, toate materialele necesare fiind incluse în taxa de participare.

Înscriere la e-mail: contact@studio-creativ.ro.

Distracție plăcută!

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod