Femeile au dureri mai mari când merg cu partenerii la medic

Prezența soțului sau a iubitului în cabinetul medical, alături de ele la o procedură medicală dureroasă, poate înrăutăți durerile unor femei, arată un studiu făcut public de BBC, și

femeiePrezența soțului sau a iubitului în cabinetul medical, alături de ele la o procedură medicală dureroasă, poate înrăutăți durerile unor femei, arată un studiu făcut public de BBC, și derulat de King's College London și University of Hertfordshire pe 39 de cupluri heterosexuale.

Procedura de studiu a fost următoarea: femeile care s-au oferit să participe la experiment au fost supuse unor proceduri dureroase cu laser în prezența partenerilor și fără aceștia. În acest timp li s-a măsurat și activitatea cerebrală, fapt ce a arătat fără echivoc că în prezența partenerilor femeile resimțeau dureri mai mari decât fără ei.

Doctorul Katernia Fotopoulou, una dintre cercetătoarele participante la studiu, a concluzionat că părerea conform căreia e mai bine să fii însoțit de cineva drag atunci când ai de înfruntat o procedură medicală dificilă nu se aplică în cazul tuturor oamenilor.

Ea a adăugat că un astfel de studiu s-ar fi desfășurat și pe copii, în cazul acesta constatându-se că prezența părinților alături de copii la medic nu este întotdeauna de natură să le ușureze suferințele micuților.

Din păcate studiul englezilor nu merge atât de departe în a afla dacă și durerile bărbaților sunt mai mici sau mai mari în prezența nevestelor/iubitelor.

Mai ales că, se știe, ei fac caz mult mai mare de orice mică înțepătură și nu se duc la medic neținuți de mână ;)

 

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod