Femeia pe bancnote, bărbatul în politică?

Alegerea lui Mitt Romney ca președinte al Statelor Unite ale Americii ar însemna întoarcerea femeilor la statutul din anii 50, e de părere Jessica Valenti într-un comentariu publicat de The

Alegerea lui Mitt Romney ca președinte al Statelor Unite ale Americii ar însemna întoarcerea femeilor la statutul din anii 50, e de părere Jessica Valenti într-un comentariu publicat de The Guardian sub titlul „De ce femeile americane au nevoie de Obama”. În textul cu puternic iz electoral, Valenti spune că printre promisiunile de campanie ale lui Romney ar figura interzicerea avortului și a măsurilor de planning familial, precum și măsuri care ar stimula „femeile să ajungă la timp acasă ca să pregătească cina pentru familie”. Mai mult, Romney ar sprijini, zice aceeași comentatoare, ideea ca unul dintre părinți să stea acasă cu copiii, în timp ce doar celălalt ar munci. „E ușor de imaginat care părinte ar fi cel care stă cu copiii acasă”, conchide Valenti.

De dincoace de ocean pare incredibilă lupta pentru emancipare a americancelor, în secolul 21.

Dacă în cea mai măreață democrație a lumii femeia e cetățean de rangul doi, ce pretenții să mai avem noi de la Gigi Becali, care refuză să trateze femeia ca pe un egal în politică? Oare în ce an ne va trimite Becali înapoi pe noi româncele?

Dincolo de amuzamentul electoral din declarațiile lui Becali din momentul în care liberalii l-au invitat pe listele lor, rămâne întrebarea pe care fiecare femeie (care merge la vot) ar trebui să și-o pună cu privire la politicile pe care viitorul parlamentar Gigi Becali le va vota „pentru binele femeilor” în Parlamentul României: dacă pentru parlamentarul român femeia nu e dorită (și) ca adversar politic, atunci care e rolul ei în societate? În afară de coada cratiței, a măturei sau la coadă la supermarket.

Concomitent cu cooptarea misoginului Becali în rândurile liberalilor, în societatea românească se petrec două lucruri menite să diminueze discriminarea de gen.

Asociația Tata a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cerând modificarea manualelor care-i învață pe școlari că mama e cea care stă la cratiță și crește copii, în timp ce tata e un bărbat puternic care nu face decât munci grele. Și se pare că a și reușit, deoarece Ministerul Educației a promis că va modifica manualele.

Iar două ONG-uri și o agenție de publicitate propun tipărirea primei bancnote de lei românești care să conțină figura unei personalități feminine. Au semnat până acum peste 15.000 de oameni pentru asta, și probabil că numărul ăsta mic spune ceva despre societatea românească în general.

Mâine aflăm ce au ales americanii, dar vineri începe campania electorală și la noi.

Probabil că nu vor exista în România dezbateri reale pe această problemă între politicieni, mai ales că nu au mulți franchețea lui Becali, deși poate gândesc la fel. Dar asta nu ne împiedică să fim un pic atente la politicieni (și familiile lor) și să semnăm, măcar, petiția pentru tipărirea unei personalități feminine pe o bancnotă românească. Dacă tot i s-a dus femeii vorba că ar fi cheltuitoare, ar trebui să aibă și o bancnotă care s-o reprezinte. Puteți să semnați aici și cine știe, poate dacă vedeți o față de eroină pe o hârtie de valoare, o să ezitați un pic înainte s-o aruncați pe prostii ;) Oricum, după un an de semnături, petiția va fi supusă aprobării unui bărbat: Guvernatorul Băncii Naționale a României.

Mai multe de și despre mine, pe Dollo zice bine

dollores-benezic