Experimentul - efectualt la Universitatea McGill, publicat în revista Experimental Physiology, citată de BBC - a vizat diafragma, mușchiul responsabil de funcționalitatea plămânilor. Diafragma femeilor trebuie să lucreze mai mult, pentru a compensa dimensiunile mai mici ale plămânilor de femeie.
Chiar atunci când corpul femeii are aceeași greutate și dimensiune cu cel al bărbatului, plămânii lor sunt diferiți ca mărime și capacitate de a filtra aerul, susțin cercetătorii. Prin urmare, ca să asigure cantitatea necesară de oxigen, diafragma femeii se mișcă mai des, ca să oblige plămânii să lucreze mai susținut, în cazul efortului fizic.
Lipsa de aer poate apărea după exerciții fizice dure sau să fie un simptom al unor boli, cum ar fi bronșita.
„În ambele cazuri, de sănătate și de boală, la femei este mult mai probabil să apară senzația de lipsă de aer, după activitate fizică decât la bărbați”, a explicat cercetătorul Dr. Dennis Jensen.Studiul a comparat 25 de bărbați și 25 de femei cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, exersând pe o bicicletă. S-a observat cât de adânc și cât de repede au respirat, la diferite niveluri de efort.
Dr.
Jensen a declarat pentru BBC că aceste rezultate au ajutat la înțelegerea mai bună a bolilor precum emfizemul pulmonar sau insuficiența cardiacă la femei.