Emanciparea femeii a câștigat în ultima sută de ani războaie importante pe frontul drepturilor civile, dar pare că s-a împiedicat taman în epoca modernă într-un ciot. Sunt sigură că vi se întâmplă, ca și mie, să găsiți în lista de prieteni de pe Facebook sau în lista de messenger nume pe care nu le cunoașteți. Apoi apare micuța față galbenă a prietenei care-ți spune: sunt eu, dar m-am măritat și am luat numele soțului!
E de mirare că femeile nu se mai mărită azi virgine, ca pe vremuri, se bucură de dreptul de a munci, câștiga bani și de a-i administra cum vor ele, dar când vine vorba de nume invocă tradiția din vremurile când femeia nu era decât o bucată de carne trecută pe numele soțului.
Desigur, argumentele acum sunt „numele lui era mai frumos decât al meu”, completat cu modestul „și așa nu eram eu vreo celebritate”.
Unele se leagănă cu gândul că oricum nu era o chestiune importantă, deși pentru bărbați pare că ar fi, de vreme ce de regulă EL impune - ori ești nevasta mea, ori nu mai ești!Argumentul final vine, însă, tot de la femeie. Am optat să-i port numele ca să simt că îi aparțin în întregime, să fim un tot, să respirăm aceleași consoane și vocale atunci când ieșim în lume, bla, bla. Dragostea e lucru mare, într-adevăr!
Poate că pare o prostie feministă chestia asta, fără vreo influență asupra unui mariaj reușit. Deși feministele ar zice „dar de ce să renunțe ea la numele ei și să nu o facă el, sau să ia fiecare numele celuilalt” (opțiune prevăzută și de legislația noastră în vigoare).
Dar se pare că lucrurile nu stau atât de relaxat în societate. Oamenii consideră că e treaba lor să-și dea cu părere și pe tema asta și să privească cu ochi răi femeile care nu-și schimbă numele după căsătorie. Zece la sută dintre americani, de exemplu, consideră că ăsta e semn că femeia aceea nu ia în serios căsnicia, iar 50% cred că femeilor ar trebui să li se impună prin lege să ia numele soțului. Desigur, la asta se adaugă cele 90% dintre femei care nici măcar nu-și mai pun problema că legislația le oferă trei opțiuni. O aleg orbește pe cea tradițională, uneori la fel de orbește cum se mărită ;)E interesant că procentul acelora care cred că femeia care nu ia numele bărbatului la căsătorie nu e dedicată căsniciei, s-a triplat în numai 16 ani de la o cercetare la alta, ambele fiind făcute în rândul studenților.
Detalii găsiți aici. Ceea ce denotă că în ciuda evoluției societății, rolul femeii în ea rămâne ancorat în câteva puncte „strategice”.Evident că schimbarea numelui nu are vreo influență asupra gradului de implicare a femeii în acea căsnicie, iar numele unui om este totuși identitatea lui cu care crește, se dezvoltă și se presupune că îl reprezintă. Schimbarea numelui femeii după căsătorie echivalează oarecum cu o resetare de identitate. Oare de ce sunt femeile dispuse să facă asta?
Posteaza comentariu