Americanii au inventat un microcip care se implantează sub piele și eliberează anticoncepționale zilnic în corpul femeii, timp de 16 ani. Cu posibilitate de on și off din telecomandă.
Proiectul a fost finanțat de Bill Gates și se va afla - conform BBC - în studii clinice timp de un an, urmând ca din 2018 să fie pus în vânzare, dacă se demonstrează viabil. Cip-ul de 20 pe 20 mm și gros de 7 mm conține un mini „rezervor” de hormoni, iar un microscopic încărcător electric va elibera în corpul femeii, zilnic, o cantitate de 30 de micrograme de levonorgestrel (un contraceptiv).
Cercetătorii admit că la ora actuală mai există și alte contraceptive implantate, dar ele nu pot fi pornite sau oprite din exteriorul corpului, ci asta necesită o vizită la clinică.
Or punctul forte ale prototipului actual este exact faptul că poate fi pornit și oprit dintr-o telecomandă externă, după cum susține dr. Robert Farra de la MIT, universitatea din Massachusetts unde s-a dezvoltat proiectul.Deocamdată se mai lucrează la această telecomandă, astfel încât ea să poată fi folosită numai de către femeia în al cărei corp este implantat cip-ul, și nu de orice altă persoană care ar vrea să pornească sau să oprească dispozitivul fără acceptul ei.
Cercetătorii spun că e posibil ca telecomanda să aibă putere asupra microcipului numai de la o distanță foarte mică, poate chiar lipită de pielea femeii.Oamenii de știință sunt foarte încrezători că descoperirea va putea fi folosită nu numai pentru administrarea regulată de contraceptive, dar și pentru alte medicamente. În plus, faptul că poate fi pornit și oprit prin telecomanda la dispoziția pacientului face din amintitul cip un mijloc la îndemâna oamenilor din comunitățile izolate, care au acces dificil la asistența medicală.
Rămâne de văzut și la ce preț va fi comercializat.
Autorii susțin de pe acum că va fi unul „competitiv”.Voi ați folosi un contraceptiv controlat prin telecomandă, dacă ați avea ocazia?