Pe de altă parte, faptul că fata stă cu carnetul în buzunar și nu-l folosește e un minus, pentru că oricât de mare ar fi încrederea, îndemânarea se deprinde conducând, și în special în primii ani de după examen.
Condusul mașinii nu e ca mersul pe bicicletă, să nu se uite niciodată. Contează foarte mult să-ți formezi instinctele și să ți le antrenezi.O prietenă are carnet de ani de zile, dar nu a condus deloc din cauza soțului ei. Care nu are încredere în ea tot din cauza acestei păcătoase de șpăgi cu care a luat examenul de șoferie. Sau poate că e doar un pretext. În realitate mulți bărbați sunt împotriva ideii ca femeia să conducă mașina. Așa că a descurajat-o permanent. Orice tentativă de-a ei de a se urca la volan s-a soldat cu replici de genul: când te urci la volan să nu ai copiii cu tine și să-ți faci asigurare de viață.
Discuțiile sunt purtate pe un ton glumeț, dar sunt suficient de serioase de vreme ce totuși nu schimbă situația.Eu am carnet de patru ani. Nu mă simt deplin stăpână pe volan nici acum, după atâta timp și condus destul de mult. Pentru că sunt conștientă că încă nu am fost pusă în toate posturile posibile, ca să știu dacă reacționez corect sau nu în situațiile date. Dar nici nu mă consider mai prejos decât un bărbat la volan. Cred că șofatul ăsta e practic un permis de port armă pe care-l primește, din păcate prea multă lume, indiferent de sex.
Pentru că de cele mai multe ori e o armă cu care-i ucizi pe alții, care joacă după reguli corecte, nu-ți faci rău doar ție. Faptul că unii bărbați se erijează în decidenți în chestiune, dându-le voie sau nu femeilor lor să fie șoferițe, nu e decât expresia unei atitudini pe care eu o credeam demult apusă în societatea modernă: dreptul bărbatului de a decide ce are voie să facă femeia lui.Voi în ce categorie vă situați? Conduceți sau vă lăsați conduse?
Mai multe de și despre mine, pe Dollo zice bine