În zilele de 16 și 17 noiembrie, Târgului de bijuterie contemporană Autor marchează trecerea și la o nouă etapă: Autor devine internațional. „Dacă la ediția din primăvară a fost vorba doar de un preview al acestei direcții, acum suntem mândri să spunem cu toată încrederea: e o lume întreagă în designul de bijuterie, iar Autor – și, evident, Autorii – sunt pregătiți să o cucerească!” spune Dan Pierșinaru, creatorul conceptului și organizatorul târgului.
Târgul vă propune să fiți părtașe la o sărbătoare a evoluției și creativității în bijuteria contemporană, unde designeri români și străini își vor expune cele mai noi creații organizate pe următoarele secțiuni: Focus Designer, New Entry, International, Design de Obiect.
Pentru Autor 10, designerii își vor expune piesele într-o amenajare spectaculoasă, sub semnătura arhitectului Atilla Kim.
Mai mult, secțiunea „Recomandat de…” este susținută la această ediție aniversară de un invitat special: Maria Lucia Hohan, designerul vestimentar ale cărei creații au magnetizat Hollywoodul.În prima zi a târgului, pe 16 noiembrie, Maria Lucia Hohan va face propria selecție a bijuteriilor prezentate în premieră la Autor, acordându-le titlul onorific „Recomandat de Maria Lucia Hohan” (reprezentat vizual printr-o plăcuță decorativă).
De asemenea, pe durata târgului, un juriu internațional, format din specialiști în domeniul vizual artistic, va analiza bijuteriile, iar la această ediție premiul Autor Awesome Award (lansat în primăvară și acordat designerului român cu cea mai bună colecție/piesă) este și el unul de excepție: o bursă de trei luni la cea mai prestigioasă școală de bijuterie contemporană din Florența – Le Arti Orafe.
Autor 10 reunește nu mai puțin de 55 creatori de bijuterii, selectați pe baza aplicației și a unor criterii detaliate.
Conceptele creative sunt de maximă varietate, pentru că bijuteria contemporană, dincolo de forța ei decorativă, reflectă dinamica unei societăți și tendințele actuale. De aceea, unul dintre scopurile declarate ale evenimentului este de a facilita întâlnirea dintre artiști și publicul lor. Bijuteria de autor are finalitate în momentul în care este purtată, iar valoarea acesteia provine din interpretările și discuțiile pe care publicul le generează în jurul ei.Târgul poate fi vizitat sâmbătâ 16 noiembrie și duminică 17 noiembrie între orele 11.00 – 20.00. Prețul unui bilet de intrare costă 10 lei.
Găsiți mai multe informații despre Autor 10 pe site-ul lor.