Căsuța pe roți: Un cuplu a cheltuit 25.000 de dolari ca să transforme un camion într-un cămin mobil

Un cuplu britanic a transformat un camion într-o casă neconvențională care arată mai bine decât multe apartamente.
Pentru cei mai mulți dintre noi, cumpărarea unei case reprezintă un vis împlinit. Dar pentru un cuplu din Nottingham, Anglia, asta ar fi fost o cale prea ușoară; Iona și Martin au ales să-și facă o casă pe placul lor, dar altfel decât ar proceda toată lumea.

Întrucât le plăcea să călătorească, iar munca lor se desfășura în aer liber, ei au ajuns la concluzia că aveau nevoie de o căsuță care să le permită să fie mobili fără să le lipsească, totuși, confortul unei locuințe.
Și ce altă soluție aveau decât să-și facă o casă mobilă? Așa că, după câteva beri, în capul lui Martin s-a cuibărit o idee și acolo a rămas - le prindea bine un RV (Recrational Vehicle). Un asemenea vehicul care include într-un spațiu restrâns tot ce poate oferi un apartament costă, însă, o avere, așa că Iona și Martin au ales varianta cea mai ieftină, dar de durată și cu multă muncă, adică să-l construiască singuri.

Deși nu pare o idee bună să urmezi un vis născut din aburii alcoolului, cei doi au crezut în acest proiect.
Au început să facă planuri, să socotească toate costurile și s-au apucat de treabă. Au căutat și au găsit pe Ebay un camion care fusese folosit pentru transportul pâinii și l-au cumpărat cu 4.670 de dolari.

Dar de aici și până la renovarea și echiparea completă a fost un drum lung și complicat. Martin a făcut cam toată munca grea, însă Iona s-a ocupat de amenajarea interioară.

Cei doi au lucrat la acest proiect în timpul liber și le-a luat patru luni să-l termine, relatează Bored Panda.
I-a costat 25.000 de dolari, dar sunt foarte mulțumiți de ceea ce au făcut, iar acum se bucură de confortul casei mobile și admiră peisajele Franței. Vor urma, spun ei, multe alte expediții pentru că locuința pe roți le permite să se simtă acasă oriunde ar merge.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
2 Noiembrie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod