Casă de piatră! Şi poze la fel de tari! Cele mai amuzante poze de nuntă



Imaginile au fost incluse în concursul de fotografie organizat de Societatea internaţională a fotografilor profesionişti de nunţi, la secţiunea de umor. Joe Milton, preşedintele acestei organizaţii, spune că în 2015 s-au primit peste 20.000 de fotografii pentru cele 20 de categorii ale competiţiei. "Îmi plac toate imaginile, pentru umorul pe care îl generează. Îmi plac în special cele la care nu vezi din prima motivul pentru care să râzi, dar când priveşti mai atent în toată imaginea te prinzi", a declarat Milton pentru Daily Mail.

Acesta spune că este nevoie de mai mulţi factori pentru ca o fotografie de nuntă să fie amuzantă: "Mai întâi, fotograful trebuie să aibă simţul umorului şi să anticipeze ceea ce se va întâmpla. Timpul este, de asemenea, esenţial pentru obţinerea acestor imagini, dacă fotograful ar aştepta doar un moment mai mult, cadrul s-ar pierde."

"Fotograful trebuie să aibă abilitatea deosebită de a vedea creativ acolo unde cei mai mulţi oameni n-ar observa ceva. De exemplu, juxtapunerile, reflecţiile sau interacţiunile dintre oameni, cărora multora nu li se par amuzante. Şi, desigur, animalele, cui nu-i place o poză haioasă cu un câine, mai ales la o nuntă?", a adăugat Joe Milton.


Foto: Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
22 Iunie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod