Nicole Smith, în vârstă de 24 de ani, i-a cerut ajutorul celui mai bun prieten al iubitului ei pentru a pune la cale o farsă pe care mirele, s-o țină minte toată viața. Și i-a ieșit perfect - Andrew Wright a fost victimă sigură.
Nunta a avut loc pe 4 august în Spencer, Indiana, Statele Unite, iar Nicole a aranjat cu Kye Stachowski, în vârstă de 24 de ani, ca el să se îmbrace în rochia de mireasă pentru ședința foto "la prima vedere".
Scenariul ședinței prevedea ca mirele să o aștepte, în costumul de nuntă, iar ea să vină în spatele lui, urmând ca fotograful să le surprindă reacția când se vedeau pentru prima oară îmbrăcați pentru nuntă.
Nicole este mai scundă decât Wright, așa că atunci când s-a întors, mirele a dat să se uite mai întâi în jos, dar a nimerit cu ochii chiar în decolteul care lăsa la vedere pieptul păros al lui Stachowski. Când a ridicat privirea, a rămas blocat. "Prima mea reacție când l-am văzut pe Kye a fost confuzia totală. Pentru o secundă, creierul meu încerca să proceseze ceea ce se întâmpla", a povestit mirele pentru The Indianapolis Star.
Wright s-a întrebat unde a dispărut amicul său când începuseră pregătirile pentru ședința foto, dar nu se aștepta să-l vadă în rochia de mireasă. "Asta a fost prima oară când am îmbrăcat o rochie de mireasă. Dar am vrut să o fac", a spus amuzat Stachowski pentru ziarul citat.
Trebuie menționat că și fotografa evenimentului, Belinda Russell, le-a ținut isonul poznașilor și a contribuit la păcălirea lui Andrew. "Îi ziceam Nicole lui Kye când Wright era cu spatele, i-am spus: <<Nicole, arăți minunat, acum ridică-ți umerii>>. Au râs într-una vreo două-trei minute după ce el s-a întors", a povestit Belinda.
Wright, în vârstă de 25 de ani, și mireasa lui se cunosc din timpul liceului și se știu din clasa a opta. Au călătorit împreună prin lume și în prezent sunt studenți la universități din Germania, unde Wright își dă doctoratul în neuroștiințe moleculare, iar Smith urmează un curs de mater în geoștiința mediului, notează Today.