Multe fetiţe visează să devină prinţerse, dar pe măsură ce trec anii, aspiraţiile lor se schimbă şi multe îşi doresc apoi să fie femei de carieră. Pentru Hannah Barker, însă, totul este la fel ca atunci când avea câţiva anişori. Acum are 18 ani şi încă îi plac prinţesele Disney. De fapt, e obsedată de ele şi recunoaşte că admiraţia ei s-a transformat într-o dependenţă.
Studenta la arte din Colchester, comitatul englez Essex, îşi doreşte enorm să semene leit cu Elsa, Cenuşăreasa şi Albă ca Zăpada, iar pentru a-şi împlini visul a cheltuit în jur de 9.000 de dolari pe costume şi accesorii.
De vreme ce hobby-ul ei îmbină utilul cu plăcutul, Hannah este mulţumită. A investit în această pasiune toţi banii pe care i-a primit de zilele sale de naştere şi tot ce a strâns de Crăciun, extinzându-şi colecţia de rochii. Şi-a făcut şi un tatuaj cu Raspunzel. "Tot ce am investit este pentru afacerea mea cu prinţese, nu regret nimic", a explicat ea pentru Daily Mail.
Hannah estimează că a cheltuit până acum cam 9.000 de euro cu obsesia ei pentru prinţese. "Banii mei se duc imediat la Disney, dar se întorc în afacerea mea. Am folosit toate economiile, tot ce am strâns de zilele de naştere şi de Crăciun şi am construit totul în mai mulţi ani. Cel mai mult costă costumele, am dat cam 6.000 de euro pe ele. Sunt foarte scumpe, dar merită pentru că arată atât de autentic. Ţin mult să am cea mai bună calitate ca să fiu sigură că sunt reală pentru copii", subliniază ea.
Cea mai scumpă costumaţie este rochia Cenuşăresei. "M-a costat aproape 400 de euro s-o fac. E o rochie frumoasă şi face fiecare ban", explică ea, adăugând că a mai cheltuit destul şi pe excursiile la Disneyland Paris: "Merg măcar de două ori pe an şi e atât de magic - ador asta!".
Hannah a fost prima oară la Disneyland când avea un an, cu părinţii. Fireşte că nu-şi mai aminteşte nimic de atunci, dar a avut timp apoi să vadă tot ce dorea pe îndelete în celelalte nouă vizite pe care le-a făcut acolo. "Îmi plăcea să privesc dansul prinţeselor în rochiile lor şi visam ca într-o zi să fiu ca ele", a povestit ea.
Posteaza comentariu